Drum pietruit spre pîrtia Buscat, plombări pe drumul spre Ţaga

drumRegia Autonomă de Administrare a Domeniului Public și Privat (RAADPP) Cluj a anunţat că Napoca SA, în cadrul asocierii cu SC DPJ Cluj a efectuat lucrări de întreţinere pe DJ 107R, între staţiunea Băişoara şi pîrtia Buscat. Pe o lungime de 2,5 kilometri s-au executat lucrări de reprofilare a drumului cu autogreder şi adaos de piatră spartă. RAADPP precizează că s-au executat doar lucrări de întreţinere prin pietruire deoarece nu a fost eliberată autorizaţie de construcţie pentru alte tipuri de lucrări, deşi autorizaţia a fost solicitată la începutul acestui an.
În prezent SC DPJ Cluj efectuează lucrări de întreţinerea îmbrăcăminţii asfaltice prin plombări pe DJ 109C, Gherla – Sîntioana – Ţaga – Sucutard – Geaca – Cămăraşu, de la km 9+000 la km 39+200. Lucrările se efectuează pentru asigurarea unor parametri de trafic rutier normali. RAADPP afirmă că există posibilitatea de a executa alte tipuri de lucrări din cauza litigiului existent între Consiliul Judeţean Cluj şi KIAT Group Construct SRL. Pînă la această dată s-a plombat drumul între Sucutard şi Cămăraşu, iar acum se lucrează pe sectorul Sîntioana-Ţaga. Valoarea alocată pentru plombările de pe DJ 109C este de 703.622,3lei, TVA inclus.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.