Dronă prăbușită în județul Suceava, după ce a pătruns în spațiul aerian al României

O dronă de mici dimensiuni s-a prăbușit joi dimineață, 24 septembrie, în apropierea localității Solca, din județul Suceava, după ce a pătruns în spațiul aerian al României prin nordul județului Botoșani. Potrivit Ministerului Apărării Naționale, ținta aeriană s-a aflat aproximativ patru minute deasupra teritoriului național. Nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale.

Ținta a fost detectată inițial de sistemele radar ale MApN în timp ce evolua deasupra Ucrainei, în apropierea graniței. Două avioane F-16 ale Forțelor Aeriene Române au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situației. La ora 06:26, populația din județele Botoșani și Suceava a fost avertizată prin mesaj RO-Alert.

După prăbușire, echipe ale Ministerului Afacerilor Interne au ajuns la fața locului, au securizat perimetrul și au identificat drona. MApN precizează că, la locul impactului, nu s-a produs un incendiu. La ora 07:21, un elicopter IAR-330 SOCAT a decolat de la Baza 95 Aeriană Bacău pentru monitorizarea zonei.

Incidentul din nordul țării a fost precedat de o altă alertă, în apropierea frontierei, în județul Tulcea. În noaptea de miercuri spre joi, radarele militare au detectat un grup de ținte aeriene deasupra Ucrainei, la nord de Chilia Veche. Două avioane F-18 spaniole, aflate în serviciul de Poliție Aeriană Întărită, au decolat de la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu. Locuitorii din nordul județului Tulcea au primit un mesaj RO-Alert la ora 04:41, iar alerta a încetat la ora 05:44.

Ministerul Apărării a anunțat că situația este în evoluție și că va comunica informații suplimentare pe măsură ce acestea vor deveni disponibile.

Dan Crișan

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.