Droguri de risc şi de mare risc, confiscate de poliţişti

Droguri de risc şi de mare risc, substanţe cu efecte psihoactive, aproape 165.000 de lei şi peste 9.000 de euro, precum şi alte bunuri interzise la deţinere sau folosite la săvîrşirea de infracţiuni grave au fost ridicate în ultimele două săptămîni de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, în urma a 160 de percheziţii efectuate la nivel naţional.

Sub coordonarea Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Cocaina-1Române, poliţiştii structurilor de combatere a criminalităţii organizate au efectuat 59 de acţiuni operative, pentru destructurarea unor grupări infracţionale specializate în trafic de persoane, trafic şi consum ilicit de droguri, criminalitate informatică şi spălare de bani. În cadrul investigaţiilor desfăşurate în cauzele aflate în anchetă, pentru probarea activităţii infracţionale a 256 de persoane bănuite, poliţiştii au efectuat 160 de percheziţii ce au vizat atît imobile folosite de acestea, cît şi autovehicule folosite în activitatea infracţională. 68 de persoane au fost reţinute sau arestate pe baza probelor administrate.

În urma activităţilor desfăşurate, au fost confiscate 3 unităţi HDD, 13 laptop-uri, 67 de telefoane mobile, o armă de foc, 2 bile de heroină, 107 g de cocaină, 5.825 g de cannabis şi 67 de plante de cannabis, 1,8 kg. de substanţe etnobotanice, 79 plicuri (diverse tipuri de substanţe stupefiante), 8 comprimate, 2 cîntare, 4 dispozitive artizanale, 27.825 de pachete de ţigări, 163.825 de lei şi 9.020 de euro. Ca măsuri complementare, au fost instituite sechestre asiguratorii asupra unui autoturism şi a unui apartament.

La acţiunile desfăşurate au participat 433 de poliţişti din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate, care au beneficiat de sprijinul structurilor centrale şi teritoriale ale Poliţiei Române. Totodată, s-a cooperat cu structuri din cadrul Jandarmeriei Române şi cu inspectoratele de poliţie judeţene, iar pentru anumite cauze s-a beneficiat de suportul de specialitate al DGA, DIPI şi SRI.

D.S.F.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.