Droguri ascunse în subsolul unei clădiri din Cluj-Napoca.

Tribunalul Bistriţa-Năsăud a decis, marţi, arestarea preventivă pentru 30 de zile a unui tânăr de 29 de ani cercetat pentru trafic de droguri, care ar fi depozitat diferite cantităţi de canabis, destinate comercializării, la subsolul unei clădiri din Cluj-Napoca.

Potrivit informaţiilor transmise de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, tânărul ar avea legături cu alţi patru acuzaţi de trafic de droguri de risc, care au fost percheziţionaţi în luna martie, dintre care doi sunt de asemenea arestaţi.

„Din actele de urmărire penală a reieşit faptul că, până în luna martie a anului 2026, acesta ar fi manipulat diferite cantităţi de canabis, destinate comercializării, pe care le-ar fi depozitat în subsolul unei clădiri din municipiul Cluj-Napoca. În urma percheziţiei domiciliare efectuate, de către poliţişti, la data de 5 martie 2026, au fost descoperite şi ridicate aproximativ 10 kilograme de canabis, ambalate în pungi de diferite dimensiuni, un cântar de precizie, precum şi alte mijloace de probă”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ.

În luna martie, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud, împreună cu procurorii DIICOT, au documentat activitatea infracţională a patru persoane, trei bărbaţi şi o femeie cu vârste cuprinse între 21 şi 25 de ani, care ar fi procurat, deţinut şi comercializat diferite cantităţi de canabis către consumatori din judeţele Bistriţa-Năsăud şi Cluj.

În acest context, pe parcursul lunii februarie, persoana de 22 de ani ar fi tranzacţionat aproximativ 720 de grame de canabis pentru 22.000 de lei, cantitate indisponibilizată pe parcursul urmăririi penale.

De asemenea, la data de 5 martie, persoana de 25 de ani a fost prinsă în flagrant delict, în municipiul Cluj-Napoca, în timp ce ar fi vândut 1,6 kilograme de canabis, cu 33.000 de lei.

În urma celor trei percheziţii efectuate de către poliţişti la începutul lui martie, în judeţul Cluj, din locuinţele persoanelor în cauză, au fost ridicate alte aproximativ 12 kilograme de canabis, 37.700 de lei şi 500 de euro, dispozitive de stocare a datelor, obiecte şi bunuri cu valoare probatorie, precum şi un autoturism de lux.

Ulterior, două dintre persoane au fost arestate preventiv, iar faţă de celelalte două a fost dispusă măsura controlului judiciar.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.