Dreptatea amânată

Activitatea la nivelul tuturor instanțelor și parchetelor din țară, inclusiv ședințele de judecată a fost întreruptă joi timp de 4 ore, în intervalul orar 10.00-14.00 din cauza protestului grefierilor. „Solicităm coaliției de guvernare respectarea hotărârilor judecătorești definitive prin care instanțele de judecată române au constatat existența unor inechități ca urmare a aplicării sau neaplicării unitare a vechilor legi succesive de salarizare, în ceea ce privește personalul din sistemul judiciar.

Emiterea unui act normativ prin care Statul Român se legitimează să nu respecte obligațiile stabilite prin hotărâri pronunțate de Puterea judecătorească, are un caracter arbitrar, lasă fără conținut forța executorie a hotărârilor judecătorești și este un atac direct la independența justiției. Prin proiectul de ordonanță de urgență pus pe ordinea de zi a ședinței Guvernului din data de 14 decembrie 2023, plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială pentru personalul din sistemul justiției stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și acte administrative emise anterior intrării în vigoare a prevederilor OUG nr. 99/2023, neplătite până la data de 31.12.2023, se realizează prin emiterea unor titluri de plată conform prevederilor din prezenta ordonanță, titluri de plata care se vor răscumpăra de către Ministerul Finanțelor, eșalonat pe o perioadă de 7 ani, în tranșe anuale egale, titluri care nu sunt purtătoare de dobânzi si pe durata eșalonării fiind interzisă executarea silită. Or, aceste drepturi au fost deja eșalonate pe o perioadă de 5 ani, începând cu anul 2018, iar o nouă eșalonare pe o durată și mai îndelungată de timp face ca obligația de plată și de asigurare a fondurilor necesare plății să depindă exclusiv de voința guvernului, care în ultima perioadă a preluat prerogativele puterii legislative și care ”legiferează” după bunul plac, dacă, și mai ales când, își execută obligațiile față de proprii cetățeni”, au anunțat grefierii.

Pe fondul protestului grefierilor se primesc termene peste cinci luni și jumătate

Grefierii au declanșat protestul pe perioadă nedeterminată.

Protestul a fost declanşat vineri, grefierii reclamând faptul că primesc salariile doar parţial. În aprilie, a fost eliminată o plafonare a salariilor din sistemul judiciar, ceea ce a dus la o majorare a salariilor cu aproximativ 25%. Banii necesari plăţilor nu existau însă în buget şi nici nu a fost efectuată o rectificare bugetară, ceea ce a făcut ca noile salarii să nu fie plătite niciodată în întregime.

În contextul protestului grefierilor, cauzele sunt amânate și se dau termene în 2024. Sunt cauze în care sunt fixate termene peste cinci luni. Or, acest lucru îi nemulțumește atât pe justițiabili cât și pe avocați.

Făclia a ajuns în aceste zile în Palatul de Justiție din Cluj-Napoca pentru a vedea cum afectează protestul grefierilor activitatea instanțelor.

La Sala 167 erau afișate cauze civile iar președinte de complet era Adelina Crișan. Dosare multe cu diverse probleme de drept civil. Printre acestea se aflau și acțiuni de contestație la executare. Magistratul a anunțat că nu se judecă dosarele și că următorul termen de judecată va fi în 28 mai. Adică peste cinci luni și jumătate. „Sunt distrus. Peste cinci luni și jumătate o să rămân fără bunuri pentru că executarea silită se va derula iar eu nu mai pot face nimic. Până la finalul lunii mai când se va judeca contestația la executare o să se finalizeze executarea”, a spus una dintre părțile care s-a prezentat la instanță în speranța că va opri o executare silită declanșată împotriva sa.

Și martorii din cauzele aflate pe rol și care au fost citați în aceste zile la instanțe s-au arătat nemulțumiți că au trebuit să parcurgă distanțe mari pentru a ajunge la procese, aflând că trebuie să vină altă dată din cauză că nu se judecă dosarele ca urmare a protestului grefierilor.

„Mi-am luat liber de la serviciu, am făcut sute de kilometri și acum văd că se amână cauza”, a spus o femeie care avea calitate de martor într-un dosar.

Tot pentru luna mai au fost fixate termene de judecată și la cauzele care au fost programate în ședința de marți de la sala 169.

Grefierii țin să își ceară iertare de la justițiabili pentru disconfortul creat, precizând însă că nu mai pot lucra în incertitudine. „Suntem conștienți că poate multe părți au de suferit prin amânarea cauzelor, mulți avocați sperau la finalizarea procesului și încasarea onorariilor, însă nici noi, nu mai putem lucra în incertitudine, astfel că vom continua! Sperăm că la conducerea ministerului nostru sunt juriști, conștienți de starea creată, astfel că ne vor ajuta să ieșim cât mai curând din această situație”, au transmis grefierii.

Ei spun că indignarea și nemulțumirea sunt legate de nerespectarea unor acte administrative și hotărâri judecătorești, precum și de nesocotirea importanței activității pe care o desfășoară. „Dacă în urmă cu 5 ani s-au eșalonat anumite sume de bani pe care urma să le primim în baza unor hotărâri judecătorești, în primul an 5%, următorul an 10% și în continuare … în ultima lună din cel de-al 5-lea an, când urma să primim o ultimă tranșă mai mare (poate la nivelul a trei salarii), am fost anunțați că se va dispune o reeșalonare, poate pentru la anul și la mulți ani. În plus, din anul 2018 salariile noastre erau plafonate și începând cu luna aprilie s-au emis decizii pentru ridicarea acelui plafon, decizii ce nu au fost puse în plată pe motiv că „nu sunt bani”. Oare câți datornici își permit să stabilească modul în care își vor achita datoria?!”, au transmis grefierii.

Cosmin PURIȘ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut