Dreptate și libertate. Răscoala de la Bobâlna

După organizarea pe dealul Bobâlna a taberei fortificate a armatei insurgenţilor, formată din ţărani iobagi, unii locuitori ai oraşelor, lucrători de la ocne, precum şi din elemente ale micii nobilimi, reprezentanţii răsculaţilor trimişi în tabăra nobiliară pentru a duce tratative au fost executaţi din ordinul voievodului Ladislau Csaky, fapt ce a declanşat lupta.

Lupta de la Bobâlna a avut loc la sfârşitul lunii iunie 1437 şi s-a încheiat cu victoria răsculaţilor asupra nobilimii, fiind cea dintâi mare biruinţă a ţăranilor iobagi – români, maghiari şi saşi -, sprijiniţi de orăşenimea săracă, de lucrători de la ocnele din Dej, Sic, Cojocna şi de mica nobilime, indică lucrarea „Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003). Izvoarele contemporane nu precizează ziua acestei mari bătălii, desfăşurată pe la sfârşitul lunii iunie 1437, menţionează şi istoricul Ştefan Pascu, în lucrarea sa „Bobâlna” (Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1963).

Oastea nobiliară, adunată şi ea, a pregătit atacul împotriva ţărănimii, iar unii dintre tinerii baroni şi nobili, dorind să grăbească începerea luptei împotriva ţăranilor, au năvălit asupra acestora. Ţăranii, îndârjiţi, erau gata de luptă, hotărâţi să-şi câştige pe calea armelor drepturile încălcate. („Bobâlna”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1963).

Atacul a avut loc chiar pe dealul Bobâlna. Ţăranii au aşteptat apropierea oastei feudale care, pe măsură ce se apropia, a fost înconjurată din toate părţile. Cercul s-a strâns tot mai mult, astfel încât nobilimea a ajuns prinsă între şanţurile ce înconjurau tabăra de la Bobâlna şi ţărănimea care venea în iureş năvalnic de pe dealurile şi văile din împrejurimi, arată istoricul Ştefan Pascu în lucrarea amintită. Oastea nobiliară a fost atacată din faţă şi din părţi. Călărimea nobililor a fost prinsă între metereze şi şanţ. Nobilii în armuri grele se mişcau greoi, încât topoarele, furcile, coasele ţăranilor i-au secerat. Lanţul de care şi căruţe ce înconjura tabăra a constituit o altă piedică pentru oastea nobiliară.

Prinsă între valea Bobâlna şi Valea Peşterii, armata feudală a fost înconjurată, fapt recunoscut de însuşi episcopul Gyorgy Lepes, care a nimerit în încercuire. Lupta a continuat cu îndârjire de ambele părţi. Cetele nobiliare scăpate din acest unghi au fost prinse apoi în altul, format din valea Bobâlna şi a Someşului Mic. Au căzut mulţi morţi şi răniţi de ambele părţi, dar mai ales de partea nobililor. La lupta de la Bobâlna au participat, în primul rând, ţărănimea din părţile nordice ale Transilvaniei, apoi lucrătorii de la ocnele de sare de la Dej, Sic, Cojocna, orăşenii din Dej şi Cluj, mica nobilime din aceleaşi părţi someşene. Dintre cele 11 căpetenii ale răscoalei, pomenite în înţelegerea dintre ţărani şi nobili, unii erau în mod cert iobagi simpli sau juzi săteşti, tot iobagi: Ladislau Byro, judele Vincenţiu, Anton din Bogata Ungurească, Anton din Deuş, un orăşan, Ioan, fiul lui Iacob din Cluj, un târgoveţ sau lucrător de la ocne, Toma cel Mare din Sic, un mic nobil, Pavel cel Mare din Voievodeni, stegarul (vexillifer) răsculaţilor, ş.a. („Bobâlna”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1963).

Răsculaţii au ieşit biruitori datorită avantajului oferit de teren, de superioritatea lor numerică şi de dreptatea cauzei lor, se subliniază în vasta lucrare „Istoria românilor” apărută sub egida Academiei Române (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001). După bătălie au început tratativele între reprezentanţii nobililor şi ai răsculaţilor. Nobilii au fost nevoiţi să accepte condiţiile formulate de ţărani. Tratativele au durat câteva zile, pentru ca, la finele lunii iunie, înţelegerea dintre nobili şi ţărani să fie încheiată, iar la 6 iulie 1437 să fie adeverită de conventul mănăstirii de la Cluj-Mănăştur.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut