“Drang nach Osten” în versiune “light” şi “lux”

Onet.pl

În publicistica poloneză există o teză permanentă privind simpatia dintre Rusia şi Germania. Poloniei această simpatie i-a adus mereu numai nenorociri: începînd de la destrămarea Rzeczpospolitei la sfîrşitul secolului al XVIII-lea şi pînă la Pactul Molotov-Ribbentrop din 1939. Astăzi se poate spune că spectrul alianţei Berlin-Moscova, nefastă pentru polonezi, se ridică din mormînt.

Pe de o parte, există o Rusie din ce în ce mai puternică sub conducerea unui lider dur şi abil – Vladimir Putin. Pe de altă parte, o Uniune Europeană (UE) în descompunere, cu o Germanie din ce în ce mai independentă şi cu aspiraţii de lider. Relaţiile strînse pe care cancelarul federal german Angela Merkel le are cu liderii ruşi sînt vizibile de la distanţă şi au pentru Polonia cele mai proaste urmări.

În pofida paşilor de deschidere din partea Poloniei, Moscova are o atitudine dispreţuitoare faţă de ea şi o umileşte, iar Berlinul nu are de gînd să apere la Kremlin interesele Varşoviei. Vechile promisiuni ale Angelei Merkel, conform cărora fiecare vizită a ei la Moscova va trece prin Varşovia, nu sînt transpuse în viaţă. În afară de aceasta, toate arată că SUA se retrag din Europa Centrală şi îşi întăresc în mod independent contactele cu Rusia. Astfel, Polonia pierde SUA în calitate de partener strategic şi, prin urmare, NATO devine un garant al securităţii din ce în ce mai nesigur.

Între timp, Rusia cloceşte planuri de anvergură. Elitele sale planifică să renască Imperiul Rus, care ar urma, în cadrul marelui “proiect eurasiatic”, să înglobeze iniţial ţările din Comunitatea Statelor Independente (CSI), iar apoi întreg continentul european, pentru înfiinţarea puterii terestre “de la Vladivostok la Lisabona”, care să învingă puterea maritimă a americanilor.

Totodată, există semne că Moscova a revenit la ideile bolşevice ale lui Lenin şi Troţki, conform cărora victoria comunismului din întreaga lume depinde de o revoluţie în Germania. Astăzi, politicienii ruşi şi consilierii lor nu ascund faptul că respectivele idei vor putea fi transpuse în practică dacă la proiect se vor ralia germanii.

Cunoscutul filosof şi analist politic Aleksandr Dughin afirmă: “Rusia are nevoie de un nou Pact Molotov-Ribbentrop”. Dughin regretă că Hitler şi Stalin nu au reuşit să-şi pună de acord planurile lor şi între ţările lor a izbucnit războiul, pentru că împreună ei ar fi putut învinge blocul anglo-saxon şi să stăpînească lumea.

Politicienii germani au faţă de colegii lor ruşi o atitudine extrem de cordială, însă ei nu au anunţat nici la această oră dacă doresc să devină o armă a Kremlinului în procesul de supunere a Europei. Germania va accepta să joace docil un asemenea rol? Judecînd după potenţialul ruşilor, este îndoielnic că Rusiei îi vor fi suficiente gazoductele Gazprom pentru a-şi putea supune Europa.

Chiar dacă nu este analizat Produsul Intern Brut (PIB) comun al UE, ci doar cel al Franţei şi Germaniei, se poate observa că statutul Rusiei de lider al blocului eurasiatic are o bază materială slabă. Reţelele de gazoducte care cuprind UE s-ar putea dovedi insuficiente. Recent, şeful Statului Major al Federaţiei Ruse, generalul Makarov, a atenţionat că, în cazul desfăşurării în Europa a sistemului de apărare antirachetă, Rusia va amplasa la graniţele cu UE rachete nucleare. Dinspre Occident s-au făcut auzite ironii: “Oare nu cumva Rusia va decide să-şi lichideze cumpărătorii de gaz?”.

La Berlin au apărut temeri referitoare la intenţiile Rusiei în contextul intereselor germane. Bazîndu-se pe blocul BRICS, Moscova ar dori să obţină renunţarea la dolarul american în schimbul comercial. Germania a propus înlocuirea dolarului cu euro. Acest lucru ar fi fost avantajos pentru Banca Centrală Europeană (BCE), aflată sub controlul germanilor, însă Rusia a respins ferm această idee.

Astăzi Merkel îl critică pe preşedintele Ucrainei pentru torturile provocate Iuliei Timoşenko. Decizia de a boicota campionatul European de Fotbal 2012 a fost făcută publică de comisarii europeni. Aceste două lucruri nu sînt o simplă coincidenţă, iar decizia boicotării nu a fost luată fără o influenţă din partea Germaniei. La prima vedere poate părea că, încercînd să-l îndepărteze pe Ianukovici de UE, Merkel îl împinge în braţele lui Putin. Însă, există şi o altă părere: acţiunile politicienilor germani ar putea avea drept scop întărirea opoziţiei ucrainene prooccidentale. Dacă Timoşenko va fi eliberată, ea va deveni un lider puternic al acestei opoziţii. Americanii au folosit odată în mod abil “cartea Timoşenko” şi de ce Germania nu s-ar putea folosi de Timoşenko în funcţia de preşedinte al Ucrainei?

Se pare că Germania a decis din nou să devină o superputere. Berlinul subliniază că viitorul german este legat de Europa, însă Germania este cea care doreşte să decidă interesele europene şi care consideră că are dreptul la aceasta, ceea ce înseamnă că interesele europene echivalează exclusiv cu cele germane, iar UE devine un instrument pentru transpunerea lor în viaţă, din cînd în cînd cu acordul Franţei. Nu se poate exclude faptul că Berlinul a început să conştentizeze divergenţele dintre interesele ruseşti şi cele germane.

Istoricii polonezi Jerzy Lojek şi Pawel Wieczorkiewicz afirmau că, în 1939, Polonia ar fi trebuit să încheie un acord cu Germania şi, împreună cu ea, să atace URSS. Adică, în locul “uniunii exotice” cu Anglia şi Franţa, trebuia ales “răul mai mic” – o alianţă cu Germania. Oare nu cumva acum, la începutul secolului XXI-lea, istoria se va repeta?

O condiţie a menţinerii independenţei poloneze o constituie stabilirea de relaţii cu statele din regiune şi convingerea americanilor şi britanicilor că echilibrul din centrul Europei este în interesul lor. Adoptînd propria poziţie de mare putere, Germania presupune că SUA se vor retrage din Europa şi, cu timpul, îşi vor pierde acest statut. Totuşi, acest lucru s-ar putea să nu se întîmple: SUA deţin nu doar cele mai puternice forţe militare, ci şi cele mai mari resurse energetice din lume şi ar putea depăşi criza mai repede decît Europa.

Candidatul republican în alegerile din SUA, Mitt Romney, a catalogat Rusia drept “duşmanul nr.1”. Acesta este un adevăr pe care nu-l vede concurentul său Obama. Dacă Romney va cîştiga alegerile şi se va ghida după această teză, Europa Centrală va putea continua să desfăşoare o politică independentă în relaţia cu Germania şi mai ales cu Rusia. Dacă nu, Polonia ca stat se va afla din nou în faţa dilemei: să devină satelit al Germaniei sau al Rusiei?