Drama Ardealului şi Calvarul Ardelenilor

Legenda spune că demult-demult a trăit un împrăt care se numea Împăratul Alb, puternic şi viteaz, încît vecinii nu îndrăzneau să-i atace ţara. Împăratul avea trei copii. Îmbătrînind, a hotărît să împartă împărăţia sa copiilor: Moldovei, Munteniei şi fiului Ardeal. Amintim că stră-străbunicul lui s-a numit tot Ardeal. Fetelor li s-a cerut mîna din partea Împăratului Roşu şi a Împăratului Verde, dar i-au refuzat. Ardeal a cerut mîna fiicei Împăratului Negru, dar a fost refuzat, şi atunci toţi cei trei împăraţi au atacat împărăţia Împăratului Alb, copiii fiind făcuţi prizonieri. Pînă la urmă, fetele s-au căsătorit cu fiii pretendenţilor, iar Ardeal a rămas burlac şi sclav. Atunci a început drama Ardealului şi calvarul ardelenilor. Surorile Ardealului împreună cu soţii lor au declarat război Împăratului Negru şi şi-au eliberat fratele din robie, restabilind  ţara fostului Împărat Alb.

În cele ce urmează ne vom opri asupra unei lucrări de o valoare inestimabilă, intitulată: Drama Ardealului 1848-1849. Mărturii. cu subtitlul: Pierderi umane şi materiale în Transilvania centrală, de Ana Hancu, apărută la Editura Nico, Tîrgu Mureş, 2012, 661 p. Cartea de faţă trădează un extraordinar efort de căutare, de explorare a arhivelor din cîteva judeţe din Ardeal, la care se adaugă o bibliografie cu peste două sute de titluri, majoritatea cărţi în română şi maghiară. În anexe (199), foarte ample şi cu informaţii extraordinar de bogate, întîlnim date cu privire la tot ceea ce s-a petrecut în acea perioadă în Ardeal. Menţionăm cu această ocazie că lucrarea Anei Hancu are la bază o ilustră teză de doctorat sub conducera reputatului istoric dr. Gelu Neamţu.

Cartea este secţionată în 16 capitole care analizează cronologic desfăşurarea cu lux de amănunte a tuturor evenimentelor petrecute în Ardeal, începînd cu primăvara anului 1848 şi terminînd cu înăbuşirea revoluţiei maghiare. Pe perioada derulării revoluţiei, precum şi după toamna anului 1849 sînt discutate amănunţit efectele piederilor umane, dacă ne gîndim că au fost 40.000 de morţi şi mii de răniţi, precum şi cele materiale, în legătură cu care nu s-a reuşit să fie calculate exact niciodată. Printre cauze se aminteşte faptul că multe rapoarte ale preoţilor români nu au ajuns la autorităţile austriece. Unele au fost distruse de foştii adversari care au putut să o facă. Nu este mai puţin adevărat că, din neglijenţa unor preoţi, unele rapoarte nu au fost întocmite.

Autoarea a exploatat la maximum documentele la care a avut acces, pornind de la faptul că istoria nu este ceea ce ar dori unii sau alţii să fie, ci o înşiruire de evenimente care şi-au găsit reflectarea în documente autentice. Ţinînd seama că Ana Hancu a studiat documente în două limbi cu tendinţe şi păreri contradictorii, Domnia Sa a reuşit să păstreze echilibrul şi obiectivitatea aprecierilor, lucru relatat şi în concluziile cărţii.

Spaţiul nu ne permite să analizăm fiecare capitol în parte. Amintim însă că cele trei Adunări Naţionale de la Blaj, pe baza unei ample bibliografii actuale şi a unor documente proaspete, sînt tratate amănunţit. În contextul amintit sînt relevate trei probleme importante: 1. Uniunea Ardealului 2. Slobozenia (eliberarea din iobăgie) 3. Rezistenţa la recrutări în armata ungară Kossutistă. Cîteva capitole sînt dedicate războiului civil. Este vorba de conflictele etnice, de anchete, întemniţări, dezarmări reciproce care s-au încheiat cu vărsări de sînge, represiuni, execuţii etc. A se vedea în acest sens pe lîngă atrocităţile săvîrşite de maghiari, jafurile de tot felul, incendierile de case, biserici, sechestrările de persoane şi multe alte nenorociri ce s-au abătut asupra românilor din Ardeal. Problemele relatate s-au aflat şi în atenţia lui Gelu Neamţu, despre care D-sa subliniază: „De-a lungul anilor, pînă azi, s-a născut un adevărat curent de căutare şi publicare a unor astfel de valoroase documente pe care mulţi le-ar fi dorit îngropate pentru vecie. Cu această lucrare, d-na Ana Hancu duce şi mai departe defrişarea adevărului istoric. Aş putea spune, tot cu mîndrie, că discipolul şi-a întrecut maestrul”. Printre multele probleme tratate de autoare se numără şi cele privitoare la deznaţionalizarea românilor prin trecerea la alte confesiuni, cazuri petrecute cu precădere în secuime. Din documentele analizate reies cu destulă claritate suferinţele ardelenilor, fapte dovedite prin tentativa de genocid. În toată această perioadă a avut loc o vînătoare a intelectualilor români, cu precădere a conducătorilor români din Ardeal, care în mediul rural, în bună parte şi în cel urban, o reprezentau preoţii, care mergeau cu crucea în fruntea revoluţiei. Să ne gîndim doar la Simion Balint, acel apostol al Ardelenilor despre care se spune că este o minune că a scăpat cu viaţă după atentatele săvîrşite asupra lui.

Cartea de faţă este o epopee elaborată de prestigiosul istoric Ana Hancu în onoarea celor care s-au jertfit pentru libertatea lor, motiv pentru care recomand cu căldură acest volum românilor de pretutindeni şi nu în ultimul rînd feţelor bisericeşti din întreaga ţară. Cinste autoarei, mărire celui ce a propus şi a condus teza de doctorat.

Onufrie VINŢELER