Dragoste, izvor de dor

,,Ce s-ar face inima, de n-ar știi ce-i dragostea’’, iată un alt generic care a captivat o sală arhiplină a Casei de cultură a studenților, ,,Dumitru Fărcaș’’ din municipiul nostru.

Un spectacol folcloric de o aleasă frumusețe organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj în parteneriat cu Casa de Cultură a Studenților, fiind primul spectacol de o mare amplitudine artistică al acestui început de an în care locuri libere nu au fost decât în picioare.

A fost o seară a zilei de joi din cele mai frumoase, în care cântecele de dragoste și de dor, interpretate de cântăreți clujeni, dar și de invitați de seamă din Mureș și Maramureș, care au adus pe scenă tot ce moștenim mai frumos și melodios în acest sublim generic „Dragoste, izvor de dor”.

A fost un maraton artistic de peste trei ore pregătit cum se cuvine de managerul CJPCPCT, dna Adriana Irimieș și consultanții artistici ai instituției, un eveniment folcloric dedicat și tradiționalului ,, Dragobete’’, în care și publicul a impresionat, nu doar prin număr, ci și prin permanente aplauze.

Prezentarea spectacolului a fost făcută de un artist bine-cunoscut, Grigore Sâmboan și o tânără debutantă, Raluca Pașcalău, care au prezentat momente deosebite, încărcate cu șlagăre din folclorul românesc, care, uneori le fredona și împreună cu tinerii artiști de pe scenă.

De fapt a devenit o tradiție, ca an de an, Centrul Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, manager Adriana Irimieș, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș”, director Flavius Milășan, realizează întâlnirea de suflet, acest eveniment dedicat tinereții și dragostei, foarte așteptat de publicul clean.

 

Obiceiuri din satele clujene

Au fost aduse în scenă și suite instrumentale, jocuri populare și obiceiuri din satele clujene, legate de dragostea dintre doi tineri, iar întregul suport muzical instrumental a fost asigurat de Orchestra profesionistă Cununa Transilvană, dirijată de Tudor Căucean.

Dealtfel, CJPCPCT pregătește evenimente extraordinare și pentru luna martie. Unul din ele se va desfășura pe 4 martie, în parteneriat cu Radio România Cluj și TVR Cluj, când va avea loc spectacolul folcloric, „Horile de altădată”, eveniment ce face parte din suita de manifestări derulate de Radio Cluj, care împlineşte, pe 15 martie, 70 de ani de emisie. Apoi, pe 25 martie, tot aici pe scena Casei de Cultură a Studenților, va desfășura spectacolul extraordinar „Traditii clujene, de Bunavestire” cu invitați de seamă, din care au amintit doar de Corala Armonia din Constanța, dar se urzește și un alt mare eveniment ,, Tezaur Folcloric’’.

Luna februarie, sau în luna lui făurar, așa cum este denumită această perioadă în calendarul popular românesc, se terminau șezătorile în satul tradițional și erau celebrate zile ale tinereții și ale dragostei, mai mult, au precizat prezentatorii Raluca Pașcalău și Grigore Sâmboan, în timpul trecut, doi tineri se întâlneau și se îndrăgosteau într-un mod simplu, fie la jocurile din duminici și sărbători, fie la șezători sau la clăci. Aici, tinerii se întâlneau, iar inimile se deschideau unele către altele.

Cântece de dragoste au fost aduse pe marea scenă de mai mulți tineri interpreți clujeni, dornici să păstreze și să ducă mai departe cântecul și portul din județul Cluj, fiecare din zona sa de proveniență. Este vorba despre Alesia Rus, Ștefan Suciu, Larisa Gurzău, Dragoș Câmpean, Andrada Mariș și Mădălin Mureșanu, care au venit și cântat doi câte doi, iar fetele au primit flori.

Apoi, au venit în fața spectatorilor doi interpreți, care fac parte dintr-o altă generație, ei fiind Mariana Morcan, originară din frumoasa zonă a Huedinului, împărtășind cu publicul frumusețea muzicii populare de peste 30 de ani, devenind un nume în lumea cântecului tradițional din județul nostru și din țară. Mariana Morcan este solistă în cadrul Orchestrei profesioniste „Cununa Transilvană”.

 

Cântec și multă voie bună

Partenerul de scenă care i-a oferit flori este un cunoscut și îndrăgit interpret al cântecului popular din Câmpia Transilvaniei, născut în Frata, a crescut alături de vestite grupuri instrumentale din zonă și de horitorii locului. Astfel, a iubit cântecul și jocul popular încă din copilărie. Aduce întotdeauna în scenă cele mai frumoase și veritabile cântece de la el, de acasă și se numește Iosif Rusu.

În această atmosfera deosebită aici, pe scena Casei de Cultura a Studenților, publicul a avut parte de cântec și de multă voie bună, în cadrul acestui spectacol „Dragoste, izvor de dor” care a continuat cu frumusețea jocului satului care a fost adus pe scenă de membrii Ansamblului Folcloric Studențesc „Mărțișorul”, ansamblu care are o istorie impresionantă, ce începe în anul 1957.

Fondat de Laurențiu Hodorog și aparținând Casei de Cultură a Studenților, „Mărțișorul” s-a transformat într-un adevărat ambasador al folclorului românesc, aducând bucurie și autenticitate în fiecare colț al lumii.

În ultimii cinci ani, a reprezentat cu cinste România în Statele Unite ale Americii, Columbia, Emiratele Arabe Unite, Mexic, Cipru de Nord și Koreea de Sud.

De-a lungul vremii, personalități marcante au activat în cadrul ansamblului: și amintim doar de Maestrul Dumitru Fărcaș, cel care a dat strălucire Mărțișorului timp de 56 de ani și alături de care a cunoscut renumele național și internațional.

În cele două apariții pe scenă, Ansamblul Folcloric Studențesc, dirijat Dorel Rohian, a prezentat un joc de Arieș și altul de pe Valea Someșului.

În lumea satului, dragostea era trăită întotdeauna la intensitate maximă. Și acest lucru se poate deduce și din versurile cântecelor populare, pe care le-au prezenta tineri interpreți clujeni Denisa Pierde – Alexandru Potra, Cristina Beldean Moșuțan – Cosmin Mocean, Andreea Ciupe – Adrian Socaciu, Amalia Chiper Iurian – Mihai Trif, Mihaela Grindean – Radu Lazăr, Ramona Ciceuan – Raul Oltean, Iulia Bucur Roman – Florin Dan Bota.

După ce Grigore Sâmboan a vorbit despre mrejele perechilor tinere de odinioară, ,,Mărțișorul’’ și-a încheiat evoluția scenică, fiind invitați pe scenă doi interpreți speciali din zona Mureșului, Mihaela și Ciprian Istrate, care nu sunt doar parteneri de scenă ci și o familie ce împărtășesc publicului dragostea lor pentru cântec și tradițiile neamului românesc.

Un alt moment inedit a fost provocat de călătoria în timp, în satele clujene de la mijlocul secolului 20 prin intermediul filmărilor adunate din arhivele naționale și internaționale de folclor. A fost prezentat un fragment dintr-o înregistrare a anului 1969 din satul Fizeșu Gherlii, un joc tradițional „Învârtita românească”. Apoi, reinterpretarea acestui joc tradițional a fost adusă pe scenă de membrii asociației Tradiții Ormănene, alături de ceterașii: Dinu Mureșan și Peter Balla la vioară, Tașnadi Marci la braci și Molnar Adam la gurdună.

Marii lăutari clujeni

Asociației Tradiții Ormănene, coordonată de Aurora Cosma, a prezentat și alte momente din viața satului, pentru a evidenția semnele de afecțiune dintre doi tineri. refuzul fetei de a juca, atunci când era ceruta de un fecior care nu-i era pe plac si cum se răzbună în această situație feciorul

Tot joi seara a debutează un proiect inițiat de CJCPCT Cluj, intitulat „Marii lăutari clujeni”. Prin intermediul acestuia, Orchestra „Cununa Transilvană” readuce în atenția iubitorilor de folclor mari instrumentiști (violoniști), concretizat printr-o suită instrumentală „Gheorghe Gruți”, pe numele lui oficial Gheorghe Pusztai, născut în Bonțida într-o familie de mari lăutari care cântau la Castelul Bánffy din această localitate și care, în anii ’ 60, s-a angajat la Orchestra populară a Filarmonicii de Stat din Cluj, sub bagheta dirijorului Ilie Tetrade.

Gruți a adus un repertoriu bogat din Bonțida, pe care l-a introdus în repertoriul orchestrei. Multe piese au fost preluate și de soliști vocal.

Frumusețea spectacolului Dragoste, izvor de dor a fost adusă și de bogăția muzicii locurilor natale ale cuplului de muzica populară, Maria și Mihai Nemeș, un exemplu pentru toți îndrăgostiții, demonstrând de-a lungul timpului că fac o pereche perfectă atât pe scenă, cât și acasă, fiind împreună de 20 de ani.

La capătul celor peste trei ore de spectacol de mare ținută și frumusețe artistică, managerul CJPCPCT Cluj, dna Adriana Irimieș, a concluzionat prin a mulțumi artiștilor, nu puțini la număr, apoi mass mediei, sponsorilor și președintelui CJC, amintind că au fost în sală oaspeți din Baia Mare, Pitești, Brașov, București. În această atmosferă de regal folcloric Adriana Irimieș a înmânat Diploma de Excelență dlui prof. Dorel Rohian, în semn de prețuire pentru întreaga activitate artistică în slujba culturii tradiționale.

O altă Diplomă a fost atribuită directorului Casei de Cultură a Studenților, Flaviu Milășan și violonistului Pusztai Aladar, fiul regretatului maestru Gruți Spectacolul s-a încheiat cu un cântec de dragoste la care au participat toți artiștii, ce au mulțumit cum nu se putea mai bine, sutele de iubitori ai folclorului tradițional, fără inflexiuni maneliste și comerciale.

Dumitru VATAU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut