Dragnea: Preşedintele Iohannis – un om în panică, foarte nervos

Preşedintele Klaus Iohannis este un om în panică, foarte nervos, pentru că vede cum se destramă „sistemul odios care l-a protejat”, iar faptul că începe să folosească atât de mult cuvântul „infractor” poate să devină periculos pentru un om care, dovedit de instanţele din România, a comis infracţiuni, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.
„Eu am văzut, ca mulţi alţii, un om în panică, foarte nervos şi iritat, dar în panică. Şi este firesc pentru că, de fapt, vedem un preşedinte care este panicat pentru că vede cum se destramă sistemul odios care l-a protejat şi încearcă să-l mai protejeze în continuare. Domnul Iohannis vede cum se strânge funia în jurul parului şi se gândeşte serios că poate veni momentul când poate să dea socoteală la numeroasele ilegalităţi pe care le-a săvârşit de-a lungul anilor”, a declarat joi Dragnea la Parlament.
El a adăugat că a prezentat luni nişte documente referitoare la preşedinte care au ieşit în spaţiul public, au fost publicate în presă, „numai că ele au fost băgate la sertar ca şi când vorbim de un om obişnuit”.
„Preşedintele României nu este un om obişnuit, este cea mai înaltă funcţie din statul român. Nu a putut, nu a vrut să răspundă, în schimb a pus placa cu ‚infractorul’. În trecut mai era cineva care folosea placa cu infractorul sau cu penalii – Kovesi (…). La fel şi domnul Iohannis. Dacă foloseşte atât de mult şi începe să folosească atât de mult cuvântul ‚infractor’ şi ‚infractori’ poate să devină periculos pentru un om care, dovedit de instanţele din România, a comis infracţiuni. Şi nu mie trebuie să-mi răspundă preşedintele Iohannis, că nu l-am votat, ci în primul rând celor care l-au votat şi tuturor românilor”, a spus Dragnea.
Potrivit acestuia, „cele şase dosare conţin documente reale şi sunt documente din instanţele de judecată care îl vizează pe preşedintele Iohannis”. Liviu Dragnea ‚’s-a cocoţat’’ în vârful statului şi ‚’progresează semnificativ în domeniul fake news’’, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis, care a calificat drept minciuni acuzaţiile care i-au fost aduse de preşedintele PSD.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.