Dovada modului cum gîndeşte Iohannis “lucrul bine făcut”: RASOLEALA GUVERNULUI CIOLOŞ

Ilie CĂLIAN

N-aş zice că am rămas chiar perplex după manevrele făcute de premierul desemnat de preşedintele Iohannis, tînărul “tehnocrat” Dacian Cioloş. Nu am nimic împotriva lui Cioloş – băiat bun, de-al nostru, din Ardeal! (Ar fi al treilea “de-al nostru”, după Ciorbea şi Boc.) Numai că tot ce a făcut, după ce a fost “montat” – nu ştiu dacă direct de Iohannis, sau de la Bruxelles, Berlin, sau Washington – este o rasoleală îngrozitoare, cum nu s-a mai văzut din secolul XIX încoace, de cînd avem guverne zise democratice sau democrat-creştine, sau comuniste.

Vasăzică, premierul desemnat se hotărăşte, peste noapte, să renunţe la titularul de la Sănătate, pentru că n-ar fi chiar… specialist, cum s-ar cere într-un guvern zis “tehnocrat”. Apoi, renunţă la propusa pentru Ministerul Justiţiei, pentru că nici aceasta nu este specialistă. Dar de ce o fi propus aceste două nume? Nu cumva ca să ne abată atenţia de la altele?! (Vorba lui Băsescu: un ministru al Energiei – absolvent de Drept şi un inginer – la Justiţie! Numai că asta a zis-o după ce, iniţial, afirmase că votează acest guvern.) Şi, pentru ca rasoleala să fie completă, fără dubii în ceea ce priveşte capacitatea sa de a cunoaşte Constituţia, acelaşi prim-ministru desemnat – băiat bun, de-ai noştri, din Ardeal! – vine cu modificarea programului de guvernare – după ce aproape toţi miniştrii propuşi fuseseră deja audiaţi, ceea ce contravine atît de flagrant procedurilor constituţionale, încît “expertul” de la Bruxelles a trebuit să dea înapoi.

Evident, nu este vorba doar despre rasoleala patronată de Majestatea Sa Imperială Iohannis von Siebenburgen. Este, în acelaşi timp, o mare curvăsărie naţională, a tuturor partidelor cît de cît importante. O fi vorba de o refacere a USL, “întărită” cu fostul PDL, spre prostirea întregului electorat, care se va afla, pînă la urmă, în siajul popularilor germani, stăpîni peste toţi popularii europeni, deci peste “Bruxelles”?! Aşa s-ar părea, dacă observăm că o bună parte dintre cei propuşi în noul guvern sînt fie funcţionari de la Bruxelles, fie actuali ori foste persoane ale unor ONG-uri înfiinţate şi finanţate dinafara ţării – unde li s-au şi spălat creierii cu mult detergent ideologic şi cu multe ape “plate”, ca nu cumva să mai aibă vreo urmă de spirit naţional. (Să nu uit: proaspăt propusa ministresă bruxelleză a Justiţiei a spus că ministerul ei şi Justiţia, în principiu, au ca obiectiv combaterea corupţiei. Cu gogomănia asta s-au cîştigat mulţi bani. În realitate, Justiţia are un obiectiv simplu: respectarea legii şi pedepsirea celor care n-o respectă. Corupţia este un compartiment care duce la încălcarea legii – atît. Legea nu poate “combate” comportamente, fie ele şi deviante -, ci doar încălcarea legii.)

Despre curvăsăria principalelor partide, care au votat acest guvern, n-o să vorbesc acum: trebuie să-i analizăm motivaţia. Dar mă voi ţine de cuvînt, în legătură cu promisiunea din editorialul anterior, despre cireaşa de pe tortul acestor jocuri politice murdare. Înainte de toate, trebuie să mă întorc la Constituţie, la vechea poveste, conform căreia, dacă aceste partide parlamentare nu învestesc, de două ori la rînd, guvernele propuse de preşedinte, se dizolvă Parlamentul. Ia să vedem ce spune geniala noastră Constituţie. O fi ea de trei parale, dar s-o citim şi s-o respectăm, pînă cînd va fi schimbată.

Iată ce spune Constituţia la “Articolul 89. Dizolvarea Parlamentului. (1) După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură”. Observaţi, vă rog, că textul spune că preşedintele “poate” şi, apoi, “cel puţin două”. Este un text odios: el acceptă preşedintelui unei republici drepturile unui monarh autocrat: el “poate” să dizolve Parlamentul. Dar dacă nu vrea?! Constituţia nu ne spune ce s-ar întîmpla dacă preşedintele n-ar vrea?! Apoi, “cel puţin două solicitări de învestitură”. Dar dacă sînt trei, patru, cinci, o sută?! Genialii “părinţi ai Constituţiei” nu au luat în considerare faptul că textul acesteia trebuie să fie clar, să nu lase loc la interpretări şi nici să îngăduie arbitrariul, ci să fie limpede, formulat în termenii proprii ai limbii române literare moderne, din dicţionarele Academiei Române, neinterpretabili. Să ne mai mirăm că marele analfabet al Curţii Constituţionale afirmă că măreţia Dreptului constă în faptul că Legea poate fi interpretată?! În folosul cui?!

Dar veritabila cireaşă de pe tort o reprezintă faptul că în Constituţie nu există termenul de guvern sau ministru tehnocrat. Dimpotrivă, Art. 109 “Răspunderea membrilor Guvernului”, (1), spune clar: (…) “Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia”, “numai în faţa Parlamentului”. Aşadar: guvernul şi miniştrii răspund politic – şi nu în faţa “societăţilor civile”, nu în faţa “străzii”, ci numai în faţa Parlamentului” – nici măcar a preşedintelui.

Haideţi să ne întoarcem la logica fundamentală, a lui Aristotel, Bătrînul: dacă este un prim-ministru (ministru/ guvern) tehnocrat, apolitic, cum poate răspunde politic în faţa Parlamentului?!