Două noi recorduri de escaladă pe Everest, stabilite de şerpaşi nepalezi

Un alpinist nepalez supranumit „Omul Everestului”, Kami Rita Sherpa, a escaladat Muntele Everest pentru a 32-a oară duminică, stabilind un nou record, în timp ce alpinista nepaleză Lhakpa Sherpa şi-a doborât propriul record atingând vârful pentru a 11-a oară, transmite AFP.

„Alpiniştii nepalezi au scris din nou istorie pe acest munte glorios”, a sărbătorit prim-ministrul Balendra Shah pe reţelele de socializare, lăudându-le „curajul de neclintit” şi „disciplina de fier”.

Kami Rita Sherpa, în vârstă de 56 de ani, a atins pentru prima dată vârful Muntelui Everest, care se înalţă la 8.849 de metri, în 1994, în timp ce lucra pentru o expediţie comercială. De atunci, a escaladat Everestul aproape în fiecare an, ghidând clienţi.

Lhakpa Sherpa, în vârstă de 52 de ani, supranumită „Regina Muntelui”, a atins vârful Everest pentru prima dată în anul 2000, devenind prima femeie nepaleză care a escaladat şi coborât cu succes cel mai înalt vârf din lume. Cu cea de-a 11-a escaladă ea şi-a doborât propriul record şi este femeia cu cele mai multe ascensiuni pe „Acoperişul Lumii”.

„Recordurile lor galvanizează alţi alpinişti”, a declarat pentru AFP Himal Gautam, purtător de cuvânt al Ministerului Turismului din Nepal. Potrivit acestuia, „doborârea recordurilor printr-o competiţie sănătoasă pe Everest va face alpinismul mai sigur, mai demn şi mai bine gestionat”.

Nepalul a emis un număr record de 492 de permise de escaladă pe Everest în acest sezon. Un adevărat oraş de corturi a fost amenajat la poalele muntelui pentru alpinişti şi personalul de sprijin.

Întrucât majoritatea alpiniştilor încearcă ascensiunea cu ajutorul a cel puţin unui ghid nepalez, aproximativ o mie de alpinişti sunt aşteptaţi pe versanţii Everestului îndreptându-se spre vârful său în următoarele zile.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.