Două decese și aproape 200 de noi infectări cu coronavirus, la Cluj

De la ultima raportare a autorităților clujene, alte două persoane au decedat, în urma infectării cu coronavirus, iar 179 de persoane au fost confirmate cu Covid-19, în urma efectuării a 1.790. de teste.

Din acestea, 1391 au fost teste diagnostic grupe de risc, 420 teste efectuate la cerere și 399 teste rapide.

Până în acest moment s-au realizat 353.402 de teste, la nivelul județului Cluj;

La ATI, în momentul de față, sunt internate 67 de persoane.

În total, s-au vindecat și au fost externate 1.929 de persoane, din care 1.530 din județul nostru, dar au decedat 450, din care 319 din Cluj.

În acest moment sunt internați 663 de pacienți, din care 627 din județul Cluj.

Autoritățile clujene mai precizează că, în ultimele 24 de ore s-au vaccin518 persoane, din care cinci au avut reacții adverse. În total, până acum, în cea de a doua etapă de vaccinare, s-au imunizat 15.271 de persoane.

La nivel național, un număr de 2.752 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, în urma efectuării a peste 33.000 de teste la nivel naţional, dintre care 25.550 sunt teste RT-PCR şi 8.372 teste rapide antigenice, a informat, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică.

Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează GCS.

Până miercuri, pe teritoriul României, au fost confirmate 735.271 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Dintre acestea, 681.271 au fost declarate vindecate.

La nivel naţional, până la această dată, au fost prelucrate 5.498.375 teste RT-PCR şi 136.857 teste rapide antigenice.

În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 25.550 de teste RT-PCR (17.107 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 8.443 la cerere) şi 8.372 de teste rapide antigenice.

A.M.C.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut