Două accidente în localitatea Rădaia

Mai multe persoane au ajuns la spital, în urma a două accidente care au avut loc, unul după altul, în localitatea Rădaia.

Conform IPJ Cluj, în primul accident rutier a fost implicat un autoturism condus de un barbat de 31 de ani, din comuna Călățele, care de deplasa dinspre Zalău în direcția Cluj-Napoca, și un autoturism condus de o tânără de 28 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, ce circula din direcția opusă. A doua mașină a efectuat un viraj la stânga, cele două autoturisme intrând în coliziune.

Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, fără rezultate pozitive. Au fost transportate la spital două persoane, un bărbat și o femeie, pasageri în primul auto.

În cel de al doilea accident produs în Rădaia au fost implicate trei autoturisme, care au intrat în coliziune față spate.

Un bărbat de 63 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, șofer într-unul dintre dintre cele trei mașini, a fost transportat la unitatea medicală.

Testările cu aparatul etilotest au rezultat negative.

A.M.C.

  •  

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut