Don Giovanni, o viață de ticălos. Eternitatea muzicii lui Mozart

Don Giovanni este op-ul despre bun, rău și malefic. Este despre înclinarea spre viața de lux și depravare, dar și despre înalte virtuți morale. Este, nu în cele din urmă, povestea despre iubiri mai mult sau mai puțin împărtășite. În fine, este melanjul în care se regăsesc trădarea, crima, speranța și deziluzia, justiție vs injustiție, violuri, înșelăciuni…, sub umbrela eternității muzicii lui Mozart.

Suntem în fața unui titlu care, încă din seara premierei absolute, 29 octombrie 1787/Praga, impresionează, și o face prin calitatea limbajului muzical, prin contemporaneitatea temei, prin personaje care au trecutul și prezentul lor. Certe sunt următoarele: Don Giovanni nu și-a pierdut deloc vitalitatea, rămâne titlul care se va juca mereu sold out.

Au fost două premiere, 5 și 7 mai 2023, ambele reușite. Au fost și două distribuții diferite, a doua justificând, prin aplombul și aportul tinerelor voci, statutul de premieră. În plus, au fost spectacolele cu mulți invitați din țară și de peste hotare, alte garanții ale unor seri reușite.

Voi începe cu Maestrul David Crescenzi, pe umerii căruia a căzut întregul eșafodaj muzical, demers deloc ușor. Câtă energie zace în David Crescenzi? De unde atâta putere ? Mai ales că de data aceasta a avut o dublă calitate, de dirijor și acompaniator al recitativelor, de ambele achitându-se cu brio. Construiește arhitectura muzicală mozartiană cu răbdare și migală, pătrunzând în profunzimea dramatică a partiturii. Aș mai putea pune în discuție și alte virtuți, mă gândesc la expresivitatea sonorităților orchestrale, la gradațiile sonore când tensionate, când calde…Este, pe toată durata spectacolului, pe aceeași frecvență cu orchestra, cu scena, cu publicul.

Regizor, actor, critic și istoric teatral, eseist, Paolo Bosisio este o personalitate complexă. Experiența scenică și teoretică l-au îndreptat spre o punere în scenă după rigori clasice, ușor stilizate, perspectivă modernă însă. Schema dramatică propusă este pe cât de simplă, pe atât de eficientă. Pune pe tapet, într-un mod curajos, atitudini contrastante, pe axa moral/imoral/amoral, planuri temporale la granița prezentului cu trecutul în evoluția personajelor, introduce în scenă două roluri noi, care nu sunt prezente în libret (mă refer la Camerista Donnei Elvira, respectiv O fată din popor), erotismul câtorva scene are motivațiile lui, accentul cade pe plastica și expresivitatea corporală, surprinzând atmosfera frivolă a epocii, dar și rafinamentul plăcerilor. Cele două premiere au și două finaluri diferite, al doilea (7 mai) fiind mult mai convingător. Știe să se folosească de funcționalitatea decorului lucrat spațial, ajung astfel la scenograful Domenico Franchi, inspirat în alegerea făcută. Panourile mobile, cu toată masivitatea lor, asigură cursivitatea acțiunii, stabilesc relațiile dintre personaje. Grație panourilor lor ne familiarizăm cu interioarele și curțile celor două palate (al Comandorului, al lui Don Giovanni), putând vorbi despre efectul cinematografic al punerii în scenă, fotogramă cu fotogramă. Efectele vizuale și cele speciale sunt bine integrate în economia spectacolului.

În relațiile interpersonale, o tensiune generează o alta, iar până la crimă nu mai sunt mulți pași de făcut. Ajung la cele două distribuții. Don Giovanni ar cere, din start, câteva ierarhizări valorice. Nu le voi face, am în vedere experiențele scenice ale distribuțiilor din 5 și 7 mai. Vreau însă să fiu bine înțeles. Etalon a fost să fie prima numai că, în mod surprinzător, și cea de a doua (7 mai) a fost aproape de prima. Semn că în școala clujeană de canto, și nu numai în ea, selecția este riguroasă, temeinică, studiul nu este lăsat la voia întâmplării, există responsabilitate din partea ambelor părți, profesori și studenți deopotrivă. Și, reiau ideea de la început, aportul vocal-interpretativ al tinerilor justifică statutul de premieră și pentru spectacolul serii de 7 mai. Mă gândesc acum, cum ar arăta un Don Giovanni cu o distribuție din cele două spectacole?

Orchestra, per ansamblu, a fost la înălțimea dorită și așteptată. Pentru prima seară însă, speram într-o evoluție mai bună a corniștilor. Am în vedere faptul că în vremea lui Mozart se cânta pe corni naturali. Cei din zilele noastre, cornii cromatici, emit mai greu sunetele în acut. Cum în a doua seară nu au mai fost momente de glisando, pot concluziona o prestație bună și convingătoare.

Baletul ne introduce, cu grație, în intimitatea saloanelor și a dansurilor de curte, coregrafia Ancăi Opriș Popdan integrând perfect momentele dansante în ansamblul general al cuvântului cântat.

Corul Maestrului Corneliu Felecan este peste așteptări, referindu-mă la un ansamblu unit, omogen ca voci, o încântare să-l asculți. O seară a cappella ar fi binevenită.

Don Giovanni este un omagiu adus genului creator care este Mozart. Arta dirijorală, orchestra, regia, scenografia, coregrafia, soliștii și corul, reușitele echipei tehnice, toate la un loc fac un SPECTACOL!

Don Giovanni, W. A. Mozart; dirijor David Crescenzi, regia Paolo Bosisio; scenografia Domenico Franchi; coregrafia Anca Opriș Popdan; Don Giovanni: Florin Estefan/David Pogana; Leporello: Cristian Hodrea/Sebastian Balaj; Donna Anna: Diana Țugui/Aida Pascu; Donna Elvira: Anita Hartig/Ana Stănescu; Don Ottavio: Eusebiu Huțan/Andrei Marea; Zerlina: Janetka Hosco/Victoria Chicu; Masetto: Marius Aron/Cătălin Moței; Comandorul: Corneliu Huțanu; camerista Donnei Elvira: Antonia Motora; O fată din popor: Cristiana Molnar * asistenți regie Alina Nistor, Alexandra Ciurbe, Iulian Dumitraș; asistent scenografie Anca Pintilie; dirijor cor Corneliu Felecan; regie scenă culise Cristina Albu; pregătirea muzicală Lelia Serafinceanu, Lucian Dușa, Bianca Murariu, Adelina Sabău

Demostene Sofron

Foto Nicu Cherciu