Doina Rad, Dintre oglinzi paralele

Anul trecut, în toamnă, s-a consumat în oraşul nostru un eveniment care a trecut aproape neobservat: împlinirea a 40 de ani de la înfiinţarea Şcolii „Ion Creangă” din cartierul Mănăştur, şcoală care a devenit cu timpul una dintre cele mai bune instituţii de învăţămînt preuniversitar din ţară. Întemeierea, evoluţia şi rezultatele obţinute de-a lungul timpului de şcoala cu nume atît de ilustru au fost scoase la lumină cu conştiinciozitate şi cu multă dăruire de către profesoara Doina Rad, fost cadru didactic şi director al şcolii între 1998 şi 2010, căreia i se datorează multe din inţiativele lăudabile ale şcolii. Monografia pe care ea o închină şcolii în care s-a format ca educator şi pedagog se intitulează Dintre oglinzi paralele (Ed.Napoca-Star, 2012) şi se doreşte a fi un răspuns direct, aşa cum se arată în prefaţă, la provocarea adresată în 1997 de Dan C.Mihăilescu oamenilor de cultură români de a realiza „marile şi micile instrumente de lucru”, adică de la marile dicţionare şi enciclopedii la micile monografii săteşti, şcolare, instituţionale. Doina Rad a înţeles bine sensul acestui apel şi vine să împlinească o doleanţă de prim ordin a misiunii sale de om al şcolii, misiune care complineşte în chip fericit postulatul dascălului conştient de misiunea sa socială şi culturală. Aşa cum a dovedit şi prin celelalte cărţi ale sale scrise pînă acum (monografiile despre Eta Boeriu şi Cella Serghi) impresionează de la bun început informarea minuţioasă şi rigoarea cu care şi-a conceput lucrarea, în aşa fel ca nici un aspect al întinsei plaje de activităţi pedagogico-şcolare să nu fie lăsat pe dinafară. Poate de aceea autoarea ne oferă la început un mic istoric al Clujului din perioada comunistă, cînd Mănăşturul a devenit cel mai important cartier muncitoresc din oraş, şi cînd dezvoltarea demografică şi urbană a reclamat o extindere corespunzătoare a reţelei şcolare, ducînd la inaugurarea şcolii generale cu clasele I-X în toamna anului 1972. Sînt frumoasele Începuturi ale şcolii , prezentate documentar în cel de al doilea capitol, cărora le succed apoi alte trei capitole care urmăresc dezvoltarea şcolii între anii 1980-2000. În continuare facem cunoştinţă cu Şcoala mileniului III, şi cu „gîndurile” celor care au fost legaţi într-un fel sau altul de şcoala mănăştureană, printr-o suită semnificativă de „mărturii” ale profesorilor şi elevilor care au trecut pe aici, spre a pune astfel în „oglinzi paralele” destinul unor inimoşi dascăli care şi-au dăruit cei mai frumoşi ani creşterii şi formării tinerelor generaţii. Sunt impresionante mai ales „Medalioanele de profesori ai şcolii”, oameni cu preocupări ştiinţifice sau profesionale demne de laudă, care rotunjesc astfel destinul şcolii, prin rotungirea propriului lor destin. Această „rotungire” îşi dobîndeşte adevăratele proporţii prin prezentarea premiilor şi diplomelor de excelenţă dobîndite de profesori, şi mai ales de elevi, la olimpiade şi concursuri şcolare de tot felul, unde aceştia şi-au dovedit pregătirea, măestria şi talentul aducînd şcolii nenumăraţi lauri şi situînd şcoala pe un loc fruntaş la cele mai multe discipline, mai ales că „proiectele şi programele educative” avute în vedere de colectivul didactic de aici ilustrează munca sistematică şi de calitate pentru o cît mai bună ridicare profesională, morală, umană. Astăzi asemenea proiecte ar fi imposibil de planificat şi de realizat, emulaţia sinceră în urmărirea unui ţel nobil şi de împlinire profesională lăsînd mult de dorit. Credem că tocmai acesta este efectul cu ceas întîrziat al cărţii Doinei Rad : examenul de conştiinţă pe care profesorii noştri de astăzi ar trebui să-l facă la fiecare sfîrşit de an şcolar, cînd delăsarea, dezinteresul şi indiferenţa zădărnicesc orice urmă de real progres (de comparat rezultatele la bac atunci şi acum). Beneficiind de o echipă de cadre didactice valoroasă, dintre care multe au performat în învăţămîntul superior, în gazetărie sau management industrial, Şcoala mănăştureană a dispus şi de un personal nedidactic bine selectat, de o Asociaţie a Părinţilor Elevilor foarte activă şi de o conducere pe măsură. Insoţită de anexe convingătoare şi de un album fotografic sugestiv, cartea Doinei Rad reprezintă nu numai un bilanţ şcolar de excepţie, ci şi un îndreptar potrivit pentru orice şcoală românească, un moment de mîndrie, confruntare şi reflecţie asupra stării de azi a învăţămîntului naţional.

Mircea POPA