Doctoranzi UBB, câștigători ai burselor de excelență Eiffel

Ioana-Florina Burdet și Teodora-Mădălina Pop, doctoranzi în cadrul Școlii Doctorale de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor UBB, coordonate de prof. univ. dr. Monica Pop-Silaghi, se numără printre cei 38 de câștigători din întreaga lume ai burselor de excelență Eiffel, oferite în acest an de guvernul francez pentru studii de doctorat.

Bursele oferă câștigătorilor oportunitatea derulării unor stagii de cercetare la universități franceze partenere, implicând totodată o bursă lunară consistentă, alături de alte beneficii. Cele două tinere își vor realiza studiile de doctorat la Universitatea Babeș-Bolyai, în cotutelă cu Université Clermont Auvergne, sub coordonarea profesorilor Alexandru Minea, Université Clermont Auvergne și Marcel Voia, Université d’Orléans – informează UBB.

Potrivit declarației rectorului prof. dr. Daniel David, câștigarea acestor burse reprezintă „o oportunitate pentru dezvoltarea de cooperări mai intense în zona cercetării-dezvoltării-inovării cu universitățile din spațiul francofon”, iar abordarea unor tematici de cercetare comune România – Franța în zona științelor economice, cu implicarea reprezentanților mediului socio-economic, reprezintă una dintre prioritățile universității clujene.

„Este pentru prima dată când participăm la o astfel de competiție și ne bucurăm că am reușit să câștigăm în cazul ambelor candidaturi. Suntem convinși că prin această colaborare și prin fructificarea oportunităților oferite de bursele de excelență Eiffel vom putea beneficia de rezultare foarte bune în sfera cercetării științifice focalizate pe țările emergente”, declară și conf. univ. dr. Răzvan V.  Mustață, decanul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul UBB.

Programul burselor de excelență Eiffel a fost creat în anul 1999 de Ministerul Afacerilor Externe francez și se adresează studenților străini care doresc să urmeze studii de master sau doctorale în Franța, bursele fiind destinate studenților străini ale căror calități sunt recunoscute de universitățile franceze primitoare.

La competiția din acest an au fost înregistrate 1478 de candidaturi pentru burse Eiffel de studii de masterat sau doctorat. Printre laureații burselor doctorale se află doar trei români, dintre care doi sunt doctoranzii UBB.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut