Doar 13% dintre IMM-urile solicitante pot primi granturi pentru investiţii

Doar 13% dintre aplicanţi (3.580 de companii), sunt potenţiali beneficiari ai Măsurii 3 „Granturi pentru investiţii acordate IMM-urilor”.

Potrivit unui studiu KeysFin, cele mai multe firme care au aplicat activează în transporturi rutiere de mărfuri, lucrări de construcţii şi restaurante (685 companii, 19% din totalul potenţialilor beneficiari) şi ar putea primi granturi pentru investiţii de circa 460 de milioane de lei, din cele 2,3 miliarde de lei (fără contribuţia proprie) aferente măsurii. Pe primul loc în topul domeniilor de activitate ale potenţialilor beneficiari se află Transporturile rutiere de mărfuri, cu 307 companii (9% din potenţialii beneficiari şi granturi de circa 200 milioane de lei), Lucrările de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale, cu 211 companii (6% din totalul potenţialilor beneficiari şi granturi în valoare de aproximativ 174 milioane de lei), Restaurante (166 companii, 5% din totalul potenţialilor beneficiari şi granturi de aproximativ 114 milioane de lei), Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management (3%) şi Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase şi plantelor producătoare de seminţe oleaginoase (2%).
Privind sumele alocate, dintre cei 3.578 potenţiali beneficiari, respectiv 371 companii au solicitat suma maximă de 967.900 de lei (echivalentul a 200.000 de euro), iar 12 companii au solicitat suma minimă de 241.975 de lei (echivalentul a 50.000 de euro).
Cele mai multe companii care au solicitat granturi se află în Bucureşti (15%), Cluj (10%), Timiş (6%), Dolj (5%) şi Iaşi (5%), acesta fiind totodată şi topul judeţelor în funcţie de sumele solicitate.
Din totalul de 27.736 de firme înscrise, admiterea la finanţare se va face în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut la evaluarea planurilor de investiţii on-line. La punctaje egale, departajarea se va face în funcţie de procentul cofinanţării, valoarea cifrei de afaceri şi ordinea înscrierii aplicaţiei.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut