DNA Cluj a soluţionat anul trecut 176 de dosare şi a trimis în judecată 29 de inculpaţi

Un primar, fost deputat în Parlamentul României, un secretar de consiliu local, 10 administratori ai unor societăţi comerciale şi cinci directori generali la societăţi naţionale sunt o parte dintre inculpaţii trimişi în judecată anul trecut de procurorii clujeni ai Departamentului Naţional Anticorupţie.

Din bilanțul DNA reiese că una dintre preocupările procurorilor din structura teritorială Cluj de luptă anticorupție a vizat reducerea cauzelor vechi rămase nesoluționate. Potrivit analizei activităţii, în 2018 DNA Cluj a avut 310, mai puţin cu 149 de dosare decât în 2017. Dintre acestea au fost soluţionate 176 cauze. Procurorii susţin că din totalul cauzelor pe care le-au avut de soluţionat, 113 au fost înregistrate pe parcursul anului trecut. Anchetatorii clujeni anticorupţie au emis, în 2018, 11 acte de sesizare a instanţelor de judecată cu privire la 29 de inculpaţi. Dintre acestea, 9 sesizări prin rechizitoriu privind 27 de inculpaţi iar alte două au fost acorduri de recunoaştere a vinovăţiei privind doi inculpaţi.

Cauzele finalizate prin rechizitoriu sau acord de recunoaștere a vinovăției au vizat 47 infracțiuni. Dintre acestea, 16 au fost infracţiuni de corupție și asimilate celor de corupție, 13 infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, cinci infracțiuni de spălare de bani şi trei evaziune fiscală.

În ceea ce privește calitatea persoanelor trimise în judecată, se constată că printre cei 29 de inculpaţii deferiţi instanţei de DNA Cluj se numără primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, un secretar de consiliu local comunal, 10 administratori ai unor societăţi comerciale, cinci directori generali la societăţi naţionale, un preşedinte de composesorat, un inginer – diriginte de şantier, cinci aparţinând altor categorii de muncă, iar cinci fără ocupaţie. ‚’Valoarea totală a obiectului infracţiunilor de corupţie şi a prejudiciilor reţinute în actele de sesizare ale instanţelor a fost în sumă de 6.156.999 lei echivalentul a 1.325.000 euro. Măsurile asiguratorii au privit bunuri mobile şi imobile ori sume de bani în valoare totală de 6.156.999 lei’’, arată DNA Cluj. Cât priveşte calitatea actelor de urmărire penală, în analiza activităţii se arată că a fost una bună, existând o singură infirmare a unei soluţii de netrimitere în judecată. „În anul 2018, a existat o soluţie de achitare definitivă faţă de nouă inculpaţi ca efect al incidenţei

Deciziei nr. 405/2016 a C.C.R. şi nu a existat nici o restituire definitivă la procuror. Prin cele 10 hotărâri judecătoreşti definitive s-a dispus condamnarea a 21 de inculpaţi trimişi în judecată de procurorii serviciului teritorial (22 hotărâri definitive de condamnare a 42 de inculpaţi în anul 2017)’’, se precizează în analiza activităţii DNA Cluj.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.