DJ 107N Băişoara – Valea Ierii a fost asfaltat

Sectorul de drum judeţean de 14 kilometri care face legătura dintre DJ 107 N Băişoara-Valea Ierii a fost asfaltat, anunţă Consiliul Judeţean Cluj. ‘’Consiliul Judeţean Cluj aduce la cunoştinţa participanţilor la trafic, a locuitorilor din zonă dar şi a iubitorilor muntelui faptul că a fost asfaltat şi ultimul tronson de pe drumul judeţean DJ 107N Băişoara – Valea Ierii, respectiv tronsonul situat între localităţile Moara de Pădure şi Frăsinet. Pentru finalizarea completă a lucrărilor de modernizare şi reabilitare a acestui drum judeţean urmează să se mai realizeze în perioada imediat următoare şanţuri, acostamente, defrişări, semnalizare rutieră, etc’’, arată CJ Cluj. Preşedintele Alin Tişe spune că asfaltarea acestui drum va duce la dezvoltarea turismului în zonă. „Mă bucur că, profitând şi de vremea frumoasă, am reuşit să finalizăm turnarea asfaltului pe acest drum extrem de important în ceea ce priveşte promovarea turismului, a sporturilor şi activităţilor montane în judeţul Cluj. În perioada următoare vom finaliza reabilitarea sau repararea şi a altor drumuri turistice din judeţ, astfel încât iubitorii de natură şi de drumeţii să poată profita la maxim atât de toamna frumoasă care se anunţă cât şi de sezonul sporturilor de iarnă”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.