Divizia „A” de Baschet Masculin: Victorie normală a clujenilor

Campioana en titre „U” Mobitelco şi-a valorificat fără probleme avantajul terenului propriu în partida cu Universitatea Craiova, disputată sîmbătă, în Sala Sporturilor „Horia Demian”. Elevii antrenaţi de Marcel Ţenter s-au impus, fără să forţeze, cu 76-63, pe „sferturi” 24-15, 19-16, 19-14, 14-18. Clujenii au redus motoarele în ultimele zece minute şi le-au permis oaspeţilor să cîştige „sfertul” patru cu 18-14. „U” Mobitelco a jucat în acest meci fără trei jucători foarte importanţi, i-am numit pe Mihai Silvăşan, Paul Chetreanu şi americanul Tyler Morris. Despre ultimul se ştie că a suferit o accidentare gravă în timpul partidei cu Antwerp Giants din FIBA Euro Challenge Cup şi va fi indisponibil pentru o bună bucată de vreme. Marcel Ţenter a confirmat că şi Silvăşan va sta pe tuşă aproximativ trei luni. Aşa cum ne-am obişnuit, grosul punctelor a fost asigurat de Zoran Krstanovic şi Kyndall Dykes, care au marcat împreună 47 de puncte, cu menţiunea că sîrbul a avut 11 recuperări, iar americanul 6. O evoluţie foarte bună a avut şi David Lawrence, autor a 17 puncte, 5 recuperări şi tot atîtea pase decisive. La craioveni a evoluat şi Le Var Seals, fostul jucător al clujenilor, care a marcat 11 puncte. La acest capitol, de la oaspeţi s-a detaşat Ross, cu 22 de puncte.
Rezultatele înregistrate în etapa a 13-a
• „U” Mobitelco Cluj     – Universitatea Craiova        76-63
• CSM Bucureşti     – Dinamo Bucureşti        84-70
• ELBA Timişoara     – Atlassib Sibiu            101-97
• BCM Piteşti         – Energia Rovinari        75-78
• CSS Giurgiu         – Politehnica Iaşi            92-47
• CS Otopeni         – Gaz Metan Mediaş        69-88

Aseară s-a jucat partida Asesoft Ploieşti – BC Mureş, al cărei rezultat nu ne-a parvenit pînă la ora închiderii ediţiei, iar azi este programat ultimul meci al etapei, ce opune, de la ora 19, CSM Oradea şi BC Miercurea Ciuc.

Cristian FOCŞANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.