Din tezaurul credinței înaintașilor: Cultul Inimii lui Isus în Biserica Română Unită

O tradiție a Bisericii Catolice de rit latin, preluată și de credincioșii greco-catolici, mai ales în perioada de clandestinitate, dar și în anii de după ieșirea la lumină a Bisericii Române Unite, aduce în practicarea vieții de credință, în întreaga lună iunie, iubirea arzătoare a Fiului lui Dumnezeu pentru fiecare om, prin cultul Preasfintei Inimi a lui Isus.

În Biserica Catolică a luat naștere un cult al Inimii Preasfinte a Domnului încă din sec. al XIII-lea, a cunoscut o mare înflorire în sec. al XVII-lea, mai ales prin revelațiile călugăriței mistice Sfânta Maria Margherita Alacoque (1647-1690) și a fost mult răspândit de călugării iezuiți. Mai târziu, în sec. al XVIII-lea, Papa Leon al XIII-lea (1878-1903) promulga o enciclică prin care s-a realizat consacrarea omenirii la Sfânta Inimă a lui Isus, care a fost urmată de alte două enciclici ce au dus la dezvoltarea acestui cult, din timpul pontificatelor Papei Pius al XI-lea și cel al Papei Pius al XII-lea.

Curierul Creștin din iunie-iulie 1944, „organul oficial” al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, redă cuvintele Pr. dr. Emilian Lemeny, fost decan al Academiei de Teologie din Cluj, care încuraja preoții la practicarea cultului Preasfintei Inimi a lui Isus, astfel: „Devoțiunea către Preasfânta inimă a lui Isus își are obârșia, nu în postulatele unor împrejurări, sau în nevoile vremurilor ce au trecut, sau în dorința Bisericii, ci în intenția expresă a Mântuitorului Hristos, care s-a arătat printr-o descoperire. Ce se adoră în această devoțiune? Însăși Inima Preasfântă a lui Isus Hristos! Inima dumnezeiască, considerată fie ca o parte a trupului Cuvântului întrupat, fie, într-o icoană mai spirituală, ca simbol al dragostei lui Isus față de oameni, trebuie să recunoaștem că e ceva vrednic, nețărmurit de vrednic, de cinstirea, venerația și dragostea oamenilor.

Biserica adoră Preasfânta inimă a lui Isus, căci inima, împreună cu sângele, căruia îi comunică mișcările, e partea cea mai nobilă, cea mai aleasă, din trupul omului. E focarul vieții; viața se stinge, atunci când inima nu mai bate. E cea mai strânsă și intimă relație, între simțămintele și bătăile inimii; bucuriile și mâhnirile, speranța și deznădejdea, liniștea și teama, dragostea și ura, își au repercusiunile în mișcările inimii. Între toate organele și părțile trupului, inima pare cea mai spirituală, cea mai aproape de suflet. Astfel, și Inima Preasfântă a lui Isus, izvorul vieții Cuvântului întrupat, plămădită în sânul Mariei, stinsă pe lemnul Crucii și din nou reînsuflețită în ziua Învierii, e vrednică, deci, de cea mai aleasă cinste și închinare. Toate faptele și simțămintele, din vremea vieții Sale pământești își au răsunetul, ecoul lor, în această Inimă Preasfântă. (…).

«Preasfânta Inimă mi s-a arătat într-un tron de raze de flăcări, mai pline de strălucire decât cele ale soarelui, împrejmuită de o cunună de spini, care însemnau înțepăturile ce i le făceau păcatele noastre; deasupra Inimii era o cruce, ca să arate că, de la întâia clipă a Întrupării Sale, adică din momentul în care s-a plămădit această Preasfântă Inimă, crucea a fost înfiptă în Ea», mărturisește Sfânta Margareta Alacoque, după arătarea din 1674. În revelația din 1675, Mântuitorul a cerut ca, pentru repararea nerecunoștinței, sacrilegiilor, disprețului pe care oamenii le au față de Dumnezeu prezent în „această taină a dragostei” – Sfânta Euharistie: „întâia vineri după octava Sărbătorii Sfântului sacrament să fie sfințită de sărbătoare anume, în cinstea Inimii mele”. Asemenea dorințe, împreună cu altele au și fost îndeplinite de Sfânta Biserică a Romei și roadele n-au întârziat să se vadă, roade pe care însăși Inima lui Isus le-a făgăduit cititorilor aceste devoțiuni: «Le voi da toate harurile trebuincioase pentru statul lor de viață. În familiile lor, voi da pace și liniște. Îi voi mângâia în necazuri. Le voi fi adăpost sigur în viață și mai ales în ora morții. Voi revărsa cu prisosință binecuvântarea mea peste toate lucrările lor. Cei păcătoși vor afla, în Inima mea, un izvor nesecat de îndurări».

Poate să rămână vreo inimă cu adevărat preoțească indiferentă față acestor făgăduințe dumnezeiești? Cuvintele Aceluia care e Adevăr și Viață și pe care Biserica le-a primit și recunoscut de adevărate și autentice, trebuie să fie balsam întăritor pentru fiecare preot, căruia i-a fost încredințată mântuirea sufletelor. Nu e nicio rânduială a Bisericii Răsăritului, nu e nici un motiv, ce ar putea împiedica răspândirea Cultului Inimii lui Isus și Biserica noastră.

A făcut o impresie atât de emoționantă, când și Arhiereul nostru [acum Fericitul Episcop Iuliu Hossu], în fața unei atare dezbateri, la unul dintre sinoadele protopopești a spus, între altele: «Nimic, din ceea ce e folositor sufletului, nu poate fi piedică pentru un preot, în munca sa pentru suflete, chiar dacă o atare deprindere nu e consfințită de rânduiala veche a Bisericii noastre; căci cultul Preasfintei Inimi, vechi de când e Biserica, ca formă de deprindere e numai din veacul al XVII-lea, introdus prin urmare mai târziu și în Biserica Apuseană, deci pentru ce să nu se folosească și preoții noștri de o asemenea devoțiune atât de eficace?»

Dorința Înaltului Arhiereu ar trebui să fie azi preocuparea de căpetenie a fiecărui preot. Isus nu înșală și nu se înșală, iar cuvintele lui de făgăduință au fost primite de Biserică. E lucru îmbucurător că sufletele de acum aleargă, cu tot mai multă însetare, să se împărtășească de harurile rodnice, care se revarsă din devoțiunea către Preasfânta Inima a lui Isus. Acolo unde credincioșii se apropie în fiecare lună de Sfintele Taine și aduc cântări melodioase la ora de adorație în cinstea Inimii lui Isus, nu poate să fie, nici pe departe, primejdia infiltrării păcatelor. Încerce fiecare frate preot ar fi cinstitorul Inimii lui Isus, el și familia lui și satul său, și se va convinge personal și cu multă mângâiere de o nouă înfățișare pe care o va lua parohia lui! Are la îndemână, preotul și credinciosul, minunata cărticică de devoțiune către Inima lui Isus a cucernicului ieromonah Gavril Sălăgean, preot-călugăr bazilitan, cărticică în care e mărturia unui suflet cuprins de dragoste pentru Mântuitorul. Să medităm cu stăruință, cuvintele de făgăduință făcute de Isus Sfintei Margareta Alacoque și ne vom convinge tot mai mult în nevoie, de a ne închina, pe noi și pe cei încredințați nouă, Inimii Preasfinte a lui Isus Hristos”.

Până în prezent, în Biserica Română Unită, datorită practicării cultului Preasfintei Inimi a lui Isus, credincioșii obișnuiesc să se spovedească și să primească Sfânta Împărtășanie mai ales în prima vineri din lună, așa cum a cerut Mântuitorul. Este ziua în care preoții primesc cele mai multe solicitări pentru vizite la domiciliul bolnavilor. La îndemnul însuși al Mântuitorului, preoții oferă și duc sufletelor iertarea lui Dumnezeu și hrana dătătoare de viață, Sfânta Euharistie, și datorită practicării cultului la Inima Preasfântă a lui Isus. În acest an, Preasfânta Inimă a lui Isus a fost sărbătorită vineri, 24 iunie 2022, zi în care Biserica de rit bizantin a celebrat Sânzienele – Nașterea Sf. Ioan Botezătorul.

V.S.