Din fotoliul de orchestră | Ravel, maestrul culorilor orchestrale

Seara Ravel de vineri 8 mai, rămâne în memoria celor prezenți-totuși cam multe scaune goale-memorabilă. Pentru că seara dedicată unuia dintre cei mai subtili maeștri ai culorilor orchestrale a avut parte de o redutabilă echipă artistică începând cu fostul dirijor permanent Cristian Mandeal, cel care a gândit și a pus pe hârtie programul de concert, continuând cu dirijorul Gabriel Bebeșelea, care l-a materializat scenic, cu pianista niponă Mari Kodama și, nu în ultimul rând, Orchestra Filarmonicii Transilvania.

Maurice Ravel (1875-1937) ocupă în istoria muzicii un loc distinct prin rafinamentul orchestral, eleganța expresiei, fascinația pentru unul dintre cele mai nobile dansuri de societate, valsul. Și acest lucru într-o seară de concert care a explorat printr-un singur compozitor, contrastul dintre eleganță, exuberanță și virtuozitate clasică.

Seara Ravel a fost deschisă de Mari Kodama-fac o paranteză, pianista niponă este pentru a doua oară pe scena de concert clujeană, prima în 15 noiembrie 2024, în program Concertul pentru pian op 42 de Arnold Schonberg, dirijor Lawrence Foster-, interpretă de data aceasta a Concertului pentru pian în sol major M 83, lucrare în care cele cinci teme îmbină spiritul jazzistic-subtile trimiteri la Gershwin-cu virtuozitatea clasică. Mari Kodama a propus o viziune proprie și un mod de abordare a partiturii de mare precizie tehnică, dublată de o rafinată sensibilitate. Prima parte, Allegramente, este dialogul viu între solistă și orchestră, accentele ritmice și pasajele strălucitoare fiind redate cu naturalețe. În cea de a doua, Adagio assai, deschisă de un solo pentru pian, pianista crează un arc melodic de o puritate aparte, într-o acompaniere orchestrală discretă și fin nuanțată. Finalul, Presto, aduce explozia de energie și virtuozitate, coordonare impecabilă pe axa dirijor-pian-orchestră. Gabriel Bebeșelea s-a dovedit a fi partenerul ideal, atent și flexibil, bagheta care susține discursul pianistic, echilibru sonor atent construit. Lucru remarcat și în alte concerte.

Nu aș trece peste cele două bisuri oferite de Mari Kodama, Polca de Smetana, respectiv Bagatela nr 25 în la minor cunoscută drept Fur Elise de Beethoven, în aceleași note ale sensibilității și virtuozității.

Revin la vals, dans elegant, fluid, de ritm, o poveste despre dragoste și, de ce nu, încredere, emoții. Interpretarea sa la Valses nobles et sentimentales M 61 (versiune inițială pentru pian, compusă în 1911, orchestrația din 1912; opt valsuri scurte: Modere-tres franc, Assez lent-avec une expression intense, Modere, Assez anime, Presque lent-dans un sentiment intime, Vif, Moins Vif, Epilogue: lent) și La Valse M 72 (poem coregrafic pentru orchestră compus între 1919 și 1920, prima audiție în 12 decembrie 1920, Paris) a propus o perspectivă originală, cursivă și coerentă deopotrivă prin reunirea celor două lucrări orchestrale într-un tot unitar de excepție, armoniile moderne împletindu-se fericit și inspirat cu ritmurile dansului. Cele două valsuri nu mai apar ca entități separate, practic fiecare vals are propria identitate afectivă, Bebeșelea oferind astfel o singură amplă compoziție într-o construcție muzicală impresionantă.

Sinteza dintre tradițional și novator la Ravel a avut parte de toată susținerea Orchestrei, menționând ca date esențiale atacurile precise ale alămurilor; corzile, când calde, când energice, au sunat ca un singur instrument; treceri profesioniste de la contrastele dramatice la pasajele lirice, armonie și virtuozitate în două cuvinte.

Demostene Șofron