Din fotoliul de orchestră | Magie vocal-simfonică la Filarmonica de Stat Transilvania

Vineri seara am trăit clipe memorabile în Auditorium Maximum, pe note grave și înalte, într-o incursiune de poveste în mitologia nordică, marcând binecunoscuta noapte a Valpurgiei, moment de trecere înspre sezonul de vară. Reușita se datorează muzicienilor rafinați care au impresionat ca de fiecare dată, prin voce, măiestrie și atitudine. Numele sărbătorii provine de la Sfânta Walpurga, sau Walburga, originară din Devonshire, Anglia.

Este vorba, în egală măsură, de orchestra și corul filarmonicii clujene și de cei patru soliști, Orsolya Veress – mezzosoprană, Adorján Pataki – tenor, Geani Brad – bariton, Alin Anca – bas. Aceștia au creat împreună o ambianță muzicală aparte, dramatismul sporind vizibil în cea de-a doua parte atunci când am audiat Prima noapte a Valpurgiei, op. 60, MWV D 3, semnată de Felix Mendelssohn Bartholdy. Alăturarea vocilor feminine și masculine a conturat un peisaj muzical extrem de inspirat, fiind vorba de o partitură complexă. Mai ales că sărbătoarea Noaptea Valpurgiei (dar și picnicul de a doua zi), celebră în Germania și țările scandinave, sunt ocazii ce adună generații diferite, femei, bărbați deopotrivă. Tumult sonor, emoție, mister, legendă…

Dirijorul József Horváth a știut să întrețină tensiunea muzicală adecvată și cum anume să evidențieze contribuția diferitelor compartimente de instrumente, fiecare cu însemnătatea bine definită în ansamblul concertistic. Susținute au fost și momentele de dialog ritmat soliști-cor, într-o sonoritate deosebită. La final, în aplauzele binemeritate ale publicului, pe scenă a urcat și dirijorul corului, maestrul Cornel Groza.

„Ca de obicei, lucrez foarte bine cu orchestra și corul Filarmonicii, avem o colaborare veche deja. Această lucrare este una din preferatele mele din domeniul vocal-simfonic. Am încercat să suplinesc latura dramatică, aproape operistică a partiturii și sper că a plăcut publicului”, a declarat la final dirijorul József Horváth, în interviul acordat ziarului Făclia.

*miercuri, 8 iunie, ora 10.00*

Un European în America

Următorul concert susținut de orchestra Filarmonicii de Stat Transilvania este programat pentru dimineața zilei de miercuri. Cu această ocazie, vom fi părtași la un program dedicat elevilor de gimnaziu și liceu, sub bagheta dirijoarei și moderatoarei talentate Dalma Toadere Kovacs. Tinerii se vor întâlni cu actorul Bogdan Bob Rădulescu, de data aceasta într-o ipostază inedită, în rolul îndrăgitului compozitor ceh Antonín Dvořák. Soliștii invitați care vor evolua sunt Ottó Peti-Tamás – bariton și Dávid Gombár – vioară (Clasa prof. Andrea Tibád, Colegiul Naţional de Muzică „Sigismund Toduţă”). Repertoriul muzical va cuprinde fragmente din Simfonia nr. 9 în mi minor, op. 95, Din Lumea Nouă, şi din alte lucrări și Negro spirituals.

*joi, 9 iunie, ora 19.00*

Lumea Nouă? – Dvořák la New York

Într-o notă de continuitate, ne vom delecta ulterior cu un spectacol de tip concert acces, în prezența acelorași protagoniști. Suntem convinși că merită să nu ratăm aceste două ocazii, mai ales cunoscând forța și mesajul compozițional al lui Antonín Dvořák.

Iulia GHIDIU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut