Din fotoliul de orchestră

Sophie Dervaux, invitata Filarmonicii din cadrul concertului de săptămâna trecută a excelat în ambele roluri, cel de dirijoare și cel de solistă, fermecând auditoriul cu energia, eleganța și virtuozitatea de care a dat dovadă.

Un concert reușit, o explozie de trăiri susținute de sonorități puternice, un amplu dialog între orchestră și tânăra dar talentata dirijoare, răsplătit cu binemeritate aplauze la scenă deschisă.

Concertul în Fa major pentru fagot și orchestră, op. 24 al lui Johann Nepomuk Hummel, reprezentativ pentru acest instrument, dezvăluie influențe clasice, o partitură sofisticată și multă rigoare când vine vorba de mânuirea lui. Anii de studiu și experiența, performanța în domeniu și-au spus cuvântul pentru artista Sophie Dervaux, o prezență caldă, rafinată și extrem de atentă la detalii.

Lucru vizibil mai ales în ipostaza dirijorală, neputând să nu fie remarcate forța și minuțiozitatea, patosul cu care aceasta a condus orchestra clujeană timp de aproape două ore. Alături de Hummel, cel de-al doilea compozitor din opera căruia melomanii au avut ocazia să savureze ca parte a repertoriului ales a fost nimeni altul decât Mozart, Uvertura la Flautul Fermecat, operă ce a cunoscut un succes impresionant, remarcându-se prin profunzimea, gravitatea sa. Despre W. A. Mozart se spune chiar că a avut o amintire personală ce l-a influențat în compunerea „Flautului fermecat”, anume în anul 1769, pe când avea doar 13 ani, a vizitat situl unde fusese anterior Templul zeiței Isis din orașul Pompei, amintire ce a dăinuit multă vreme în memoria sa și care l-a inspirat. Câțiva ani mai târziu, el a scris o parte din muzica piesei de teatru „Thamos, Regele Egiptului”.

*vineri, 18 noiembrie*ora 19.00

Stagiunea Filarmonicii continuă vinerea aceasta, prin concertul susținut de Corul de bărbați (dirijor Corneliu Groza) și Orchestra clujeană sub bagheta lui Gabriel Bebeșelea, solistul invitat fiind pianistul polonez Piotr Sałajczyk.

În programul muzical: György Ligeti – Concert românesc; Władysław Żeleński – Concertul în Mi bemol major pentru pian, op. 60; George Enescu – Poema română, op. 1.

Iulia GHIDIU

Foto: Bogdan Meseșan

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut