Dieta de „recuperare” după sărbătorile de iarnă

Zilele de Crăciun şi Anul Nou înseamnă mai multă linişte şi odihnă, desprinderea de realitatea de la serviciu sau de la şcoală şi de grijile cotidiene, însă, de cele mai multe ori, relaxarea, indulgenţele culinare şi mai multe ore de somn ne aduc şi nişte kilograme în plus, afirmă nutriţionistul Lygia Alexandrescu, citată de AGERPRES.

„Acest lucru este valabil pentru întreaga familie, de la cei mari şi pînă la cei mai mici. O dietă fadă sau de înfometare este cea mai păguboasă alegere, pentru că rezultatele se obţin rapid, însă ele nu sînt de durată”, precizează nutriţionistul.

Potrivit Lygiei Alexandrescu, după sărbători trebuie să se revină la o dietă echilibrată, uşor redusă caloric, pentru a corecta efectul exceselor alimentare din această perioadă. n opinia sa, vegetarianismul strict nu este nici pe departe o soluţie pe termen lung, însă este foarte utilă şi recomandată o mărire a cantităţilor de fructe, legume, cereale integrale şi seminţe.

„Este important aşadar să consumăm o mare diversitate de legume şi fructe colorate pentru a putea beneficia la maxim de efectele lor asupra sănătăţii. Asta pentru că ele conţin o serie de substanţe nutritive fitochimice, care se combină şi se completează reciproc în lupta pentru menţinerea stării de sănătate. Din dieta întregii familii nu trebuie să lipsească legumele şi fructele proaspete, cereale integrale bogate în fibre, proteinele de natură superioară din peşte şi lactate fermentate (chefirul, sana, laptele bătut)”, subliniază Lygia Alexandrescu.

Totodată, dieta zilnică trebuie împărţită în trei mese principale şi două gustări de fructe, iar între mese să se consume din abundenţă lichide care hidratează: apă şi ceai neîndulcit.

Gustarea de fructe de dimineaţă poate fi formată din fructe mai dulci, cu indice glicemic superior, iar cea de după-amiază din fructe mai acre. De asemenea, mişcarea joacă un rol esenţial în activarea metabolismului.

„Femeile resimt cel mai acut cele cîteva kilograme depuse în concediu şi nevoia de revenire la siluetă şi garderoba de birou implică o strategie clară şi rapidă a stilului de viaţă după zilele de Crăciun şi Anul Nou. Hidratarea este ingredientul cheie care menţine echilibrul hidric şi termic al corpului. Dieta trebuie să conţină alimente uşoare, bogate în nutrienţi şi sărace în grăsimi: carne de peşte, ou fiert, brînză nesărată, salate din legume cu frunze verzi, fructe proaspete şi cantităţi limitate de pîine cu secară. Micul dejun poate fi format din cereale integrale, fructe proaspete şi ceai sau cafea. Gustarea de fructe de dimineaţă poate fi formată din prune uscate, mere, pere, o banană, iar cea de după-amiază din mere sau citrice. Prînzul poate să conţină peşte gătit dietetic (la grătar sau la cuptor), o salată de legume proaspete, cîteva linguri de orez integral gătit la abur, un lactat fermentat şi ceai de plante cald. Cina poate să fie o salată cu brînză dulce şi cîteva migdale crude şi iaurt”, susţine Lygia Alexandrescu.

Potrivit acesteia, bărbaţii trebuie să evite băuturile alcoolice, carbogazoase şi în special pe cele cu aport de cofeină şi zahăr. Nutriţionistul subliniază că pentru hidratare nu trebuie băute lichide foarte reci, ci lichide calde sau la temperature camerei. Totodată, alimentele condimentate (iuţi şi sărate) trebuie şi ele limitate. Micul dejun poate să conţină alimente bogate în proteine, dar şi carbohidraţi complecşi cu fibre. Proteinele pot fi luate din carne, ouă, lactate sau soia. Fibrele pot fi găsite în pîine cu secară. Fructele de sezon trebuie consumate la gustări. Prînzul poate să conţină o supă sau o ciorbă de legume, carne de curcan sau peşte, gătite dietetic, salată de vară cu lămîie şi ulei de măsline, cartof copt, lactate. Cina poate să fie formată din brînzeturi nesărate (caş, urdă), legume la grătar sau salată asortată, pîine cu secară sau mămăliguţa şi iaurt.

Copiii nu trebuie supuşi la diete restrictive pentru că au organismul în creştere şi au nevoi nutriţionale crescute, însă cîteva reguli ar trebui stabilite pentru a avea un echilibru nutriţional, arată Lygia Alexandrescu.

„Este necesară limitarea numărului de calorii provenite din lichidele pe care le consumă copilul. Mulţi copii beau zilnic prea multe sucuri de fructe şi lichide carbogazoase. Evitarea meselor frecvente de tip fast-food este de asemenea o necesitate. Atenţie trebuie dată mărimii porţiilor consumate la fiecare masă. O problemă comună a copiilor care cresc excesiv în greutate este faptul că sunt hrăniţi cu porţii mai mari decît necesarul. Încurajarea activităţii fizice zilnice şi limitarea timpului acordat televizorului şi calculatorului trebuie să fie, de asemenea, o prioritate „, subliniază nutriţionistul.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.