DEZVĂLUIRI DUIOASE

Despre un obiect de valoare pierdut de cineva, posesorul obiectului se adresează celui neglijent aproximativ astfel: Să-l scoţi din pămînt, din piatră seacă şi să mi-l aduci îndată. Dacă pentru români piatra seacă s-ar putea înnobila îngurgitînd un obiect de preţ, evreii sînt convinşi că unele pietre conţin aur cu multe carate: gold-stein, iar în româneşte spus aurul din piatră. Această sintagmă preţioasă din germană a devenit nume de familie la evrei: Goldstein.

Familia Goldstein este principala familie din cele şapte despre care scrie prozatoarea Vera Ieremiaş în a patra sa carte, romanul intitulat Aurul din piatră, tipărit în anul 2011 la cunoscuta editură Casa Cărţii de Ştiinţă din Cluj-Napoca. Aşadar, virtualul cititor al romanului află date importante despre familia menţionată, cît şi despre celelalte şase familii de evrei din România: Neumann, Leb, Grunfeld, Lungu, Lakatos, cărora li se adaugă şi familia tînărului inginer Tiberiu ( Tibi Goldstein). Numărul membrilor acestor familii atinge cifra 50, motiv pentru care cele mai multe dintre personaje sînt secundare ori episodice în romanul cu 230 de pagini.

Aş afirma că personajul principal este însăşi familia Goldstein, protagonistul fiind inginerul Tibi Goldstein, fiul, cu al cărui suicid încep să se deruleze evenimentele din roman. Cu toate acestea, cartea nu poate fi considerată un bildungsroman, fiindcă mare parte din acţiune nu se desfăşoară în jurul acestui personaj. Autoarea fixează zona de interes pe o perioadă de mai multe decenii, mai precis din ianuarie 1944 pînă în 1990, anul sinuciderii lui Tibi. Astfel cititorul întîlneşte în carte scene de coşmar provocate în lagăre fasciste, scene de familie liniştite şi tensionate, tandreţe, luminoase momente de dragoste, emoţionante jocuri copilăreşti şi ivirea întîilor fiori de dragoste, violuri, relaţii profesionale, şedinţe.

O mare încărcătură a romanului o constituie evenimentele petrecute pînă în anul 1989. În ciuda calităţilor intelectuale şi excelentei pregătiri profesionale, Tiberiu Goldstein ratează postul la un institut de cercetări din Cluj, datorită dosarului pătat. Tînărul inginer se căsătoreşte cu frumoasa macaragistă Betty, devenită ulterior arhivară, funcţionară deci. Au împreună doi fii, Zoltan şi Peter, care intră în atenţia autoarei cînd ei ajung la adolescenţă. Unii evrei se hotărăsc la un moment dat să plece în Israel şi în Germania, în perioada ceauşistă, alţii rămîn în România, la Cluj, unde locuiesc cele mai multe personaje. La fel procedează Goldstein senior, împreună cu a doua soţie, Estera, părinţii lui Tiberiu şi ai Agnetei.

Tibi se spînzură în uscătoria blocului, însă cauzele acestei hotărîri sînt situate de autoare într-un con de penumbră, de aceea nu voi face speculaţii, las cititorului acest joc al raţiunii. După o iubire ratată, artista plastică Aghiba decide să plece şi să rămînă în străinătate, prin Iugoslavia, înainte de anul 1989, părăsindu-şi nu doar părinţii şi rudele, dar şi fetiţa născută în mare secret. Reapare în finalul romanului, mai precis în anul 1990, spre uluitoarea surpriză a familiei din România. Ceea ce doresc să evidenţiez este faptul că evenimentele nu se derulează cronologic, pe principiul croşetării ciorapului, într-o ordine bine stabilită, din contră, romanul beneficiază de o construcţie modernă.

Lectura cărţii constituie un adevărat festin spiritual, fiindcă inteligenţa şi talentul prozatoarei ştiu să edifice un roman modern, înnobilat cu bună judecată, cu iscusinţa dozării momentelor epice şi a celor de meditaţie – le-aş numi paragrafe eseistice -, subtilă observare a detaliilor şi compunerea unor fraze, propoziţii, sintagme încărcate cu rafinată reflecţie. Aflată la a patra sa carte, autoarea cunoaşte arta condensării, fără să coboare în schematism. Personajele devin viabile, chiar şi atunci cînd unele au apariţii lapidare.

Fiindcă cititorul este introdus într-un mediu social şi naţional mai puţin ori deloc cunoscut – cîteva familii de evrei din România, integrate de multe generaţii în realităţile româneşti – acesta, cititorul, găseşte în finalul cărţii două anexe: un succint glosar ebraic-român, care conţine cuvintele neaoşe ebraice, folosite de autoare şi de unele personaje, precum şi descendenţii acestora, cît şi genealogia unor familii de evrei care populează romanul. Existenţa celei de-a doua anexe pare să sugereze ideea că prozatoarea povesteşte anumite evenimente trăite de persoanele devenite personaje, însă realitatea demonstrează că autoarea nu scrie un cronograf familial ci, pur şi simplu, amplifică şi inventează cu propria-i fantezie.

În portretele schiţate de autoare domină ochii, ca în unele picturi ale lui Ţuculescu, îndeosebi ochii albaştri şi verzi ai multor personaje. Afirm mai sus că autoarea introduce în text meditaţii demne de interesul cititorului, ca de exemplu: „…ea era pentru el ca vidul, inexistentă şi inutilă”; ,”Deh, trup major şi minte minoră”; ,”Dacă privirile ar putea ucide”; „Ţăcănea trenul în noapte şi intra curajos în zi” şi multe altele.

Mircea Ioan CASIMCEA