Dezbateri pentru introducerea salariului minim european

Perioada de consultare pentru introducerea unui salariu minim la nivel european a început în ianuarie 2020 şi va dura aproximativ şase săptămâni, rezultatele urmând să se concretizeze într-o propunere ce va fi prezentată în vara acestui an şi încorporată într-un plan de acţiune care va fi publicat în 2021.

„La nivelul Uniunii Europene (UE), vor avea loc în perioada următoare discuţii între Comisia Europeană (CE), mediul de afaceri şi sindicate pentru a introduce un salariu minim şi echitabil pentru toţi angajaţii din UE. Perioada de consultare a început deja în ianuarie 2020 şi va dura aproximativ şase săptămâni. Rezultatele urmează să se concretizeze într-o propunere care va fi prezentată în vara acestui an şi încorporată într-un plan de acţiune ce va fi publicat în 2021”, spune , susţine Mihaela Mitroi, partener Asistenţă Fiscală şi Juridică al EY România, citată de Agerpres.
Ea menţionează că această propunere are scopul de a stabili o formulă de calcul a salariului minim la nivel european şi nu va reprezenta o sumă anume, întrucât diferenţele între salariile minime actuale în statele membre UE sunt considerabile. Mai exact, se are în vedere calcularea acestuia la aproximativ 60% din salariul mediu din statele membre.

Salariul minim în România, sub media europeană

„După cum se ştie, în România, salariul minim se situează mult sub media salariilor statelor membre. Dacă ne uităm la datele Eurostat, la 1 iulie 2019, salariile minime lunare variau considerabil între statele membre, de la 286 euro în Bulgaria, la 2.071 euro în Luxemburg, media europeană fiind de 932 euro. Important de menţionat este că pentru statele membre UE, care nu se află în zona euro, precum Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ungaria, Polonia şi România, nivelul salariilor minime este influenţat de cursurile de schimb utilizate pentru a converti moneda naţională la euro. Îngrijorător pentru România este şi proporţia angajaţilor care câştigă salariul minim. Datele prezentate de CE ne arată că ponderea lucrătorilor care câştigă salariul minim în UE este estimată la niveluri care variază de la sub 5% (de exemplu, în Malta, Belgia, Cehia) până la aproximativ 25% (în România). Observăm, astfel, că ocupăm ultima poziţie în rândul statelor membre în ceea ce priveşte proporţia angajaţilor care au fost plătiţi cu salariul minim la nivel naţional”, arată Mihaela Mitroi.

Datele Institutului Naţional de Statistică din noiembrie 2019 arătau că, în România, salariul mediu net era de aproximativ 3.200 de lei, în timp ce salariul minim pe economie era de 1.160 de lei, acesta din urmă reprezentând 36% din salariul mediu. În acest context, pentru a ajunge la 60% din salariul mediu net, salariul minim ar trebui să urce cu 760 de lei, ajungând la 1.920 lei net. Potrivit, însă, prevederilor legale, în 2020, salariul minim brut pe economie este stabilit la 2.230 lei, ceea ce ar însemna un salariu net de 1.346 lei. Legea bugetului stabileşte un salariu mediu brut de 5.429 lei, adică 3.176 lei net. În acest context, pentru a ajunge la 60% din salariul mediu net, salariul minim ar trebui să urce cu 559 lei, ajungând la 1.905 lei net.
La o primă vedere, pentru angajaţi, o creştere a salariului minim ar presupune venituri mai mari şi un nivel al bunăstării mai mare. Totuşi, acest lucru poate fi înşelător, întrucât în acest context va creşte şi rata inflaţiei ce se va resimţi în preţul produselor şi al serviciilor. Mai mult, în anumite cazuri, creşterea salariului minim va determina o scădere a beneficiilor sociale, pentru că nu s-ar mai îndeplini criteriile de eligibilitate pentru anumite forme de sprijin.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.