Dezbatere pe tema viitorului politicii de coeziune a UE

Numeroşi clujeni au participoat joi după masă, la cladirea Casino din Parcul Central, la o dezbatere legată de viitorul politicii de coeziune a Uniunii Europene. Evenimentul a fost organizat sub egida Centrului de Inovare şi Imaginaţie Civică şi a reţelei Eurocities, din care oraşul Cluj-Napoca face parte. La discuţii au participat reprezentanţi ai societăţii civile, studenţi şi profesori ai Facultăţii de Ştiinţe Economice, ai Facultăţii de Studii Europene şi de la Facultatea de Ştiinţe Politice.

Potrivit organizatorilor, în cadrul campaniei „Cities4Europe – Europe4Citizens”, care se derulează în perioada mai 2018 – martie 2019 s-au organizat astfel de dezbateri în 20 de orașe membre ale EUROCITIES: Amsterdam, Braga, Ghent, Dijon, Glasgow, Hamburg, Lille, Lublin, Lyon, Mannheim, Milano, Munich, Nantes, Oulu, Strasburg, Stuttgart, Terrassa, Torino şi Utrecht.

Tema de discuţie a dezbaterii a vizat politica de coeziune europeană, domeniu în care administraţia clujeană a fost invitată să participe cu propuneri. Aceste propuneri, alături de cele oferite de cetățenii europeni din alte 20 de orașe din țările membre vor fi prezentate Comisiei Europene în 20-21 Martie 2019, în cadrul unui eveniment organizat la Bruxelles de către Eurocities numit ”Second Mayors Summit on the future of Europe” și vor reprezenta opiniile de la nivel local ale cetățenilor Uniunii.

“Concluziile acestei dezbateri vor fi transmise în cadrul unui summit al primarilor organizat în 21 martie, la Bruxelles şi, sigur, ulterior vor fi transmise Comisiei Europene pentru a fi incluse în reglementările exerciţiului bugetar 2021-2027. Mă bucur că au participat profesori de la Facultatea de Ştiinţe Economice, de la Studii Europene, de la Facultatea de Ştiinţe Politice, dar şi reprezentanţi ai societăţii civile care şi-au exprimat opiniile cu privire la viitorul politicii de coeziune.

În general, se cere o transferare a deciziilor către nivelul regional şi local, o simplificare a birocraţiei la nivel european, dar şi o viziune integrată asupra investiţiilor care sunt finanţate din fonduri europene. De asemenea, oraşele ar trebui să fie consultate mai mult şi de către guvernul naţional în momentul în care redactează ghidurile şi programele de finanţare la nivel naţional”, a declarat Ovidiu Cîmpean, director de dezvoltare în cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca și coordonatorul Centrului de Inovare și Imaginație Civică.

Anca M. Colibăşanu

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.