Destinul celui care dă mărturie despre Adevăr

La 29 august Biserica Greco-Catolică și Biserica Ortodoxă celebrează Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul. La această dată și Biserica de rit latin pomenește Martiriul Sf. Ioan Botezătorul. În aceeași zi creștinii de ambele rituri meditează contextul morții Sfântului Ioan, „profetul Celui preaînalt” (Lc 1,76). Pentru credincioșii de rit bizantin este singura sărbătoare care se ține cu post și ajun pentru a contracara corupția care ucide.

Evanghelia sărbătorii, fragmentul de la Sf. Marcu (Mc 6, 14-30), descrie cum, după moartea lui Ioan „numele lui [Isus] devenise cunocut, și [Irod] spunea: «Ioan Botezătorul a înviat din morți și, de aceea, puterea minunilor lucrează în el»”. Se arată apoi cum, cuprins de mrejele plăcerilor, Irod l-a ucis pe Ioan deși îl știa „bărbat drept și sfânt” și „cu drag îl asculta”. La ospățul aniversării zilei sale de naștere, pentru că i-a plăcut dansul fiicei Irodiadei, Irod îi împlinește cererea și îi dă acesteia capul lui Ioan pe o tipsie. Lectura se încheie cu versetul: „Și auzind, ucenicii, au luat trupul lui Ioan și l-au pus într-un mormânt” (Mc 6,29). „Cu aceste cuvinte se termină istoria lui Ioan, prevestire a aceleia a Domnului”, subliniază preotul iezuit Silvano Fausti (1940-2015) în exegeza fragmentului evanghelic.

Renumitul biblist italian continuă: „Acest pasaj ne spune înainte de toate de ce Isus nu poate fi recunoscut. Irod nu poate să înțeleagă Cuvântul pentru că a înăbușit glasul care-l vestește. Uciderea Botezătorului constituie desăvârșirea păcatului. Fiind ultimul dintre profeți, Ioan denunță adulterul poporului – reprezentat aici prin persoana regelui său care nu-l iubește pe Domnul, mirele său. Cei care, în loc să se convertească la cuvântul Său, preferă să-I reducă la tăcere glasul, își anulează însăși posibilitatea convertirii. Cine nu practică dreptatea și nu este dispus să-și schimbe viața, nu-L poate căuta pe Domnul și nici nu poate pretinde să-L găsească. Rămâne doar cu o foame și cu o sete de adevăr cumplite. Este teribila tăcere a lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu tace numai pentru că nu vrea și nu poate să condamne. Însă tăcerea Sa este anunțul cel mai puternic al păcatului nostru și al milei Sale”.

Pr. Fausti arată că „acest pasaj face referire la destinul celui care dă mărturie. În limba greacă martorului i se spune «martir». Cuvântul martir înseamnă «unul care-și aduce aminte» – își aduce aminte de misiunea lui chiar cu prețul vieții. Soarta lui Ioan o anticipă pe cea a lui Isus și a tuturor celor care vor fi trimiși. Nu prea ne dă mâna s-o acceptăm așa de ușor. Dar omul trebuie oricum să moară. Diferența dintre moarte și martiriu stă în faptul că prima este sfârșitul, iar a doua scopul unei vieți. Martirul, de fapt, dă mărturie și dincolo de moarte despre iubirea care este principiul vieții sale”.

Exegetul biblic observă: „Ospățul dat de Irod în palatul său contrastează ospățului organizat de Cristos în pustiu. Primul amintește de o naștere sărbătorită prin moarte; al doilea prefigurează memorialul morții Domnului, sărbătorit ca dar al vieții. Ingredientele primului sunt bogăția, puterea, orgoliul, falsa senzație de onoare, lăcomia, intriga, ranchiuna și nedreptatea – toate înăbușite în sosul unei conștiințe nefericite, uimite, ambigue, slabe și, în cele din urmă, vândută cu macabrul fel de mâncare constând din capul tăiat al profetului pus în mâinile unei copile. Istoria mondenă nu este altceva decât o variație a acestor mâncăruri veninoase. Mâncarea Domnului, în schimb, constă în simpla frângere a pâinii, care umple seara proaspătă a unui pustiu ce înflorește – iubirea care se dăruiește și germinează în împărtășire și fraternitate”.

Confruntarea, interioară și exterioară, cu răul spre identificarea finală cu Domnul, este drumul spiritual al tuturor celor care aleg să-I urmeze lui Isus, să facă să răsune în lume vocea Adevărului. O spune Pr. Fausti: „Apostolul desăvârșit este martirul care ajunge la identificarea cu Domnul său. Irod, confundându-l pe Isus cu Botezătorul, spune fără să-și dea seama un mare adevăr. Iar Paul, prigonindu-i pe creștini, îl va auzi pe Cristos spunându-i: „De ce mă prigonești” (Fapte 9,4 urm). El însuși va afirma apoi că a împlinit în sine pentru frații săi ceea ce lipsește încă suferințelor lui Cristos (Col 1,24).

Ucenicul trimis să dea mărturie în rândul celor săraci va cunoaște aceeași soartă ca a Botezătorului, trăind astfel misterul rodnic al seminței care încolțește. Dar mai întâi, trebuie să se vadă oglindit în Irod și în diferitele personaje ce-l înconjoară și care reprezintă fațetele răului care locuiește în inima lui, cauză a uciderii Celui Drept”.

A.I.