Despre UN CUIB ASCUNS ÎN ADÎNCUL INIMII…

„Nu-i o fîntînă mai mică/ Cu apă rece de izvor,/ E satu-n care m-am născut,/ Peste care timpul a trecut,/ Atîtea vremuri bune, grele,/ E o Brazdă de pămînt/ Pe harta ţării mele” (Maria I. Loghin Bosica – „Fântâniţa”)

FÂNTÂNIŢA (1297-2012). Studiu monografic (Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2012). Sau, un subtitlu posibil – Racursiuri sentimentale şi contribuţii ştiinţifice despre ceea ce înseamnă, pentru fiecare, ACASĂ. E imnul închinat colţului de rai dintre dealurile împădurite ale Fântâniţei (comuna Miceştii de Cîmpie, jud. Bistriţa-Năsăud) şi alte repere geografice numite „La Cruce”, „Răzoare”, „După Căpuş”, „Horpoşa”… de doamna Maria I. Loghin-Bosica, originară din Fântâniţa, timp de 40 de ani librar în Cluj-Napoca, om cu carte şi de carte, nora marii artiste care a fost mezzosoprana Suzana Coman-Bosica (pictor, poet, prozator, artist total!). În această formidabilă operă de recuperare a rădăcinilor satului natal, autoarea şi-a luat doi colaboratori de forţă, istoricii col.(r) dr. Vasile Şt. Tutula şi dr. Vasile Lechinţan, ei înşişi autori/coautori la zeci de volume, studii, articole.

Din cuprinsul amplului studiu, de aproape 400 de pagini, Fântâniţa ni se înfăţişează în capitole precum: Repere istorice; Dovezi arheologice; Evoluţia demografică (cu statistici edilitare, economice, sanitare şi culturale); Biserica românească; Biserica reformată; Şcoala; Viaţa socială (obiceiuri, aspecte dialectale, graiuri, porecle şi supranume; Gospodăria ţărănească; Portul popular; Aspecte ale gastronomiei fîntîniţene; toponimie, tradiţii, superstiţii etc.); Situaţia proprietăţilor – 1927; Dezvoltarea economico-socială şi culturală; Personalităţi în legătură cu Fântâniţa (de la Mihai Viteazul pînă la oameni ai secolului XX); Personalităţi fîntîniţene…

Despre toţi şi despre toate se scrie documentat, iniţiatoarea întregului demers, dna Maria I. Loghin-Bosica, prezentînd paşii, la început timizi, apoi etapele şi meandrele căutărilor care i-au însoţit drumul, întîlnirea cu reputaţii istorici clujeni Vasile Şt. Tutula şi Vasile Lechinţan, al căror sprijin de specialitate a fost nepreţuit în întreaga economie a studiului monografic. Argumentînd şi de ce a fost necesar să apară această carte, dna Maria I. Loghin-Bosica precizează: „Am urmărit pe baza documentelor evoluţia istorică a acestei modeste aşezări rurale cu un farmec aparte, care a prosperat încet şi greu în timp. Fiecare familie se străduieşte să fie un model în felul ei, să aibă o casă şi o curte primitoare, plină cu animale, cu flori în grădină. Am constatat că locuitorii acestui sat, izolat şi ascuns, au fost părtaşi la multe din marile evenimente ale istoriei Transilvaniei şi României. Ne-am gîndit ca această pagină de istorie locală a unei vechi vetre de sat transilvan să fie mai bine cunoscută de noua generaţie, pentru a nu-şi uita strămoşii şi să ţină la casa părintească”. Despre faptul că, în satul natal, toate uşile i s-au deschis larg – semn bun al respectului şi bunei cuviinţe, al dorinţei ca „fiecare dintre noi să putem face ceva pentru satul nostru, de care ne leagă mii de fire”, scrie, de asemenea, cu recunoştinţă dna Maria I. Loghin-Bosica. Şi mai presară, pe ici, pe colo, din versurile proprii, lîngă o fotografie cu locuri şi oameni de demult: …” au rămas trei brazi şi o casă/ O şură plină cu fîn/ Ruginită-n cui o coasă/ Şi o casă fără de stăpîn”; sau: „Cînd a plecat tata-n război/ Noi n-am ştiut cît timp nu vine/ I-am fi trimis un cip cu noi/ Adresa nu i-o ştia nime” • „Cînd a venit acasă tata/ Doamne cît l-am aşteptat/ El, strîngîndu-ne în braţe/ Cu lacrimi calde ne-a udat”…

Fotografii, hărţi, facsimile, o bibliografie selectivă impresionantă – 6 fonduri de arhive; 6 documente inedite; 104 titluri de lucrări generale; 28 titluri de lucrări speciale; 13 studii şi articole; 13 monografii de localităţi rurale – , însumînd mii de pagini, întregesc monografia, „vorbind”, prin intermediul imaginii şi al cuvîntului tipărit, despre milenii de istorie, veacuri frămîntate, decenii parcurse de autoare, din copilărie pînă la vîrsta maturităţii, cu amintirile şi toată gama de trăiri pe care acestea le-au generat.

Anexele, la rîndul lor, oferă date istorice şi demografice preţioase, cu elemente uneori pitoreşti (v. poreclele locuitorilor), pe care cititorul le parcurge cu interes.

De altfel, chiar mărturisirea d-nei Maria I. Loghin-Bosica din „Postfaţă” e cît se poate de lămuritoare: „Scrierea monografiei satului Fântâniţa, fostă comună în perioada interbelică, pînă în 1948, ne-a permis să beneficiem de un număr însemnat de documente şi referinţe istorice, începînd cu cele din 1297, apoi din 1332, 1360, 1459, 1465, 1470, 1510, 1549, 1587, 1599, 1638, 1639, 1733. Cercetînd arhivele de la Bistriţa, Cluj-Napoca, Tîrgu Mureş, Luduş şi Turda, am constatat şi ne-am bucurat că am găsit o sumedenie de informaţii şi date istorice , care ne-au permis să acoperim cei 714 ani de la prima atestare din 1297. Multe dintre ele le-am introdus în capitolele <Repere istorice> sau <Anexe>. Acestea sînt inestimabile, deoarece aduc la lumină nume de oameni daţi uitării, nume ce merită a fi consemnate. Totuşi, pentru epoca modernă, o mare bogăţie de informaţii am găsit-o în Registrele de Stare Civilă şi Registrul Cadastral pe 1927, date pe care ne-am permis să le valorificăm cît mai mult posibil. Aceste documente sînt atît de sigure şi de precise, că nu pot fi puse la îndoială. Ele exprimă realităţile satului, în contrast total cu gîndirea politică şi mentalităţile epocii respective, dovedind că satul merge înainte, respectînd tradiţiile şi normele bunului simţ, ale convieţuirii de secole.(…) Am constatat cu bucurie că, de exemplu, în perioada 1850-1910, moaşele românce au botezat peste 250 de copii unguri, iar moaşele unguroaice – peste 270 de copii români.(…) Un alt exemplu ar fi primarul Ajtay Alexandru, cu soţia, care au fost naşii familiei Ioan Şopterean, căreia i-au botezat patru copii, ai familiei Grigore Berbecar, căreia i-au botezat trei fete. Am constatat, aici în sat, unde am făcut cîteva vizite de documentare, existenţa unei armonii sincere, deschise între oameni, între familii, indiferent de etnie. Experienţa primului primar ales democratic, după 1918, Ajtay Alexandru, a fost continuată de primarii Nicolae Berbecar, Ioan Loghin (tatăl autoarei – n.n.) şi Grigore Sărmăşan.(…) Sperăm ca prin această carte despre istoria, tradiţiile şi oamenii satului Fântâniţa, noi, colectivul de autori, să aducem o rază de bucurie, de încredere, de satisfacţie şi de speranţă locuitorilor de aici”.

Într-adevăr, raza de bucurie şi de speranţă pare să se proiecteze pe un fundal optimist, pentru că autoarea, dna Maria I. Loghin-Bosica, are pe masa de lucru şi continuarea: FÂNTÂNIŢA – oameni, fapte şi întîmplări, carte a cărei apariţie o vom semnala cu plăcere.

Michaela BOCU

m.bocu@ziarulfaclia.ro