Despre Sfânta Liturghie

De la începutul Bisericii, Sfânta Liturghie a avut un loc central. Primele comunități creștine s-au organizat în funcție de săvârșirea Sfintei Liturghii, cum vedem din Faptele Apostolilor (cap. 2, 41-42): „Deci cei care au primit cuvântul Lui s-au botezat, și în ziua aceea s-au adăugat ca la 3000 și stăruiau în învățătura apostolilor în împărtășire, în frângerea pâinii și în rugăciuni”.

Liturghia nu este ceva ce clerul face pentru laici. Orice credincios trebuie să știe că el nu este un simplu spectator, sau un asistent la Dumnezeiasca slujbă, ci este un slujitor. Orice credincios care ia parte la sfintele slujbe, trebuie să aibă conștiința că el slujește, că nu se duce să vadă o slujbă, să audă o slujbă, ci se duce să participe. În Biserică nu slujesc numai preoții sau arhiereii sau diaconii sau cântăreții, ci slujesc toți credincioșii care iau parte. Și spun asta, deoarece mirenii botezați, așa cum spune în Prima Scrisoare a Sf. Apostol Petru, „sunt seminție aleasă, preoție împărătească, neam sfânt”.

Noi suntem obișnuiți cu Sfânta Liturghie, însă, în perioada în care slavii nu erau încreștinați, s-au hotărât să trimită o delegație la Constantinopol, și acolo, au participat la Dumnezeiasca Liturghie. Când s-au întors acasă, i-au povestit Prințului Vladimir cum „în timpul Sfintei Liturghii nu știam dacă eram în Cer sau pe pământ, dar știam că acolo Dumnezeu locuiește printre oameni și slujirea lor întrece închinarea din toate celelalte locuri. Pentru că nu puteam uita atâta frumusețe”.

Aveți oare dumneavoastră acest sentiment în participați la Sfânta Liturghie? Când participăm la Sfânta Liturghie suntem în prezența lui Dumnezeu și vedem și viața veșnică. Ciclul vieții unui creștin, de la naștere până la moarte este marcat de harul lui Dumnezeu prin sfintele Sacramente și rugăciuni. În timpul acestei călătorii care începe cu Botezul, bărbații și femeile sunt întăriți de primirea Sfintei Împărtășanii la fiecare Sfântă Liturghie.

Prin Liturghie noi intrăm în comuniune cu Dumnezeu, suntem invitați la această comuniune prin îndemnul preotului care spune înainte de Împărtășanie: „Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați”. Oare ne dăm seama de aceste cuvinte? S-ar putea, ca, pe de o parte, oamenii să nu se apropie. Și pe de altă parte, să fie unii care se apropie, dar nu cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste.

Viața creștină autentică nu poate să fie concepută fără Sfânta Liturghie, deoarece Sfânta Liturghie ocupă un loc central în Biserică și în viața oricărui creștin, care își ia în serios demnitatea de a fi mădular al Trupului lui Cristos. Nu pot să spun că sunt creștin însă nu merg la Sf. Liturghie, că nu-mi place preotul, sau alte motive, sau alte justificări.

Liturghia, de-a lungul timpului a evoluat de la simplitatea originară la bogăția de astăzi. Dar această evoluție nu înseamnă o îndepărtare de la adevăr, ci o creștere firească, o expresie a lucrării Spiritului Sfânt în Biserică și a dezvoltării elementelor esențiale ale structurii Liturghiei. Când mă refer la Liturghie, mă refer în special la Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, pe care o celebrăm de cele mai multe ori în timpul anului. Desigur, mai este Liturghia Sfântului Vasile și Liturghia Darurilor Înainte Sfințite.

Biserica noastră Greco-Catolică face parte din marea familie a Bisericii Catolice. În 1964, în 21 noiembrie, prin Decretul despre Bisericile Orientale, se spune: „Toți orientalii să aibă certitudinea că pot și trebuie să-și păstreze necontenit ritualurile liturgice legitime și disciplina și că nu trebuie introduse schimbări în aceasta decât în vederea unui progres organic. Prin urmare, toate acestea trebuie păstrate cu mare fidelitate, iar credincioșii să dobândească o cunoaștere mai profundă și o practicare mai desăvârșită a acestor lucruri”.

În Liturghie există o parte pe care dumneavoastră nu o vedeți, este Proscomidia pe care preotul o pregătește înainte de Sfânta Liturghie. Darurile pe care comunitatea le aduce la Sfânta Liturghie sunt pâinea și vinul și ele reprezintă întâlnirea noastră cu Dumnezeu. Este firesc ca, venind în biserică să-i aducem lui Dumnezeu daruri, și pentru că, la rândul nostru, noi primim de la Dumnezeu o mulțime de daruri, culminând cu însuși Trupul și Sângele Lui. Toate acestea, pentru a intra în comuniune mai deplină cu El.

Preotul începe Sfânta Liturghie, spunând: „Bine este cuvântată Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Spirit”. Asta pentru ca să ne aducă aminte că noi trebuie să punem în viața noastră pe primul loc, să dăm prioritatea numărul unu a vieții noastre, trebuinței de a ne îndrepta spre Împărăția lui Dumnezeu. Deoarece există o ispită suficient de mare ca să ne construim «împărăția noastră», îndepărtându-ne de Împărăția lui Dumnezeu. Această invocație pune în evidență alegerea pe care trebuie să o facem, adică, să căutăm mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui „și toate celelalte se vor adăuga nouă” (Mt 6,33). Și, cred că tot de la sfinți putem învăța cum trebuie să ne conducem viața. Sfântul Ioan Botezătorul a spus, când s-a întâlnit cu Cristos: „El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez” (Io 3,30). De aceea, și noi, pentru a-L urma pe Cristos și a intra în Împărăția Sa trebuie să ne lepădăm de noi înșine, de toate modurile noastre egocentrice de a vedea lumea și de comportamentul nostru egoist, și să ne luăm crucea în fiecare zi și să-L urmăm.

Adesea creștinii spun că nu știu să se roage, sau adesea au impresia că au doar cereri. Atunci când iau parte la Sf. Liturghie, ei pot să renunțe la aceste preocupări, deoarece Liturghia este o școală de rugăciune. Mă voi opri asupra Ecteniei mari, care poate să ni se pară cu o serie de cereri adresate lui Dumnezeu. Dar această ectenie ne pregătește pentru întâlnirea cu Dumnezeu, deoarece noi începem prin a cere pacea lui Dumnezeu care să coboare în sufletele noastre pentru a dobândi starea interioară care ne eliberează mintea și inima de orice obsesie a lucrurilor pământești, de sentimente ostile, de neliniști personale, ca să-L putem adora pe Dumnezeul cel viu în stare de calm interior, cu atenție și concentrare asupra singurului lucru necesar.

Remarcăm, de asemenea, că în multe dintre aceste cereri ne rugăm pentru nevoi umane foarte concrete: pentru bunăstarea generală, pentru unitatea Bisericilor, pentru parohia noastră și pentru oamenii din ea, pentru conducătorii religioși și civili, precum și pentru episcopi și preoți; pentru conducătorii civili, locali și naționali; pentru a pune capăt oricărui război și oricărei lupte dintre popoare; pentru vreme bună și hrană potrivită; pentru cei care sunt bolnavi și suferinzi, pentru călătorii sigure și pentru eliberarea noastră de suferință, pericol și nevoie, sfârșind prin a ne încredința, „pe noi înșine și unul pe altul și toată viața noastră lui Cristos Dumnezeu”.

Nu pot vorbi despre Sfânta Liturghie fără să mă opresc asupra unui punct extrem de important: predica. Sfântul Ioan Gură de Aur a fost un mare predicator. Predicile sale erau deosebite, biserica era plină și, din când în când, oamenii îl întrerupeau prin ovații. Dar cum este predicarea noastră astăzi? Se spune că predicarea noastră ar trebui să fie ca o lumânare care arde într-o noapte întunecată, sau ca apa proaspătă dată celui ce moare de sete în căldura deșertului. Să ne amintim ceea ce Sfântul Apostol Pavel îi scrie lui Timotei: „Tu însă, fii cumpătat în toate. Îndură suferințele, fă-ți munca de evanghelist, îndeplinește-ți slujirea. Orice predică care atinge credincioșii oferă un început pentru vindecare. Excelența predicării nu este dată de lungimea predicii, ci de interesul pe care îl trezește în credincioși”.

Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: „Toți cei care am fost rânduiți pentru slujirea Cuvântului, am primit de la Dumnezeu porunca de a nu abandona niciodată datoria noastră și a nu tăcea niciodată, indiferent dacă cineva ne ascultă sau nu. Astfel, sunt hotărât, atât timp cât trăiesc și atât timp cât Dumnezeu dorește să mă lase în această viață, să îndeplinesc această datorie și să îndeplinesc această poruncă, indiferent dacă cineva îmi acordă atenție sau nu”.

Participând la Sfânta Liturghie, ne dăm seama că Liturghia vorbește adesea despre realitatea îngerilor, a arhanghelilor, a heruvimilor și a serafimilor. Auzim asta în rugăciunea Anaforei, când preotul spune: „Deși stau înaintea ta mii de arhangheli, zeci de mii de îngeri, heruvimii și serafimii cei cu câte șase aripi și ochi mulți care se înalță zburând”. Asta mă face să vă amintesc de ceea ce am spus la început: participarea la Sfânta Liturghie unește Cerul cu pământul. Chiar dacă nu ne dăm seama, Puterile Cerului sunt cu noi.

În prima ectenie a cererilor, preotul spune: „Înger de pace, credincios, călăuzitor, păzitor sufletelor și trupurilor noastre de la Domnul să cerem”. De câte ori în viață nu avem nevoie de această călăuzire, de câte ori uităm că ne-am rugat la Sfânta Liturghie pentru acest înger de pace, călăuzitor trupurilor și sufletelor noastre. Și ar trebui să ne readucem aminte de asta, deoarece fiecare om primește un înger păzitor la naștere, dar acest înger joacă un rol cu totul nou după Botez. Printre funcțiile îngerilor păzitori, aș vrea să reamintesc aceea de mesager al inspirației divine pentru suflete. Ei își încep această misiune alături de cei care le-au fost încredințați, pentru a-i conduce la credință, și continuă să facă asta pe tot parcursul vieții persoanei, conducându-i spre unirea cu Dumnezeu. Sunt amintiți acești îngeri atunci când Cristos vorbește cu ucenicii Săi despre copii, le spune. „Să nu disprețuiți pe vreunul dintre aceștia mici, că zic vouă: Că îngerii lor, în ceruri, pururea văd fața Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Mt 18,10).

Și, nu pot vorbi despre Sfânta Liturghie fără să fac referință la un lucru esențial: semnul crucii. Semnul crucii este un semn de binecuvântare și angajament al nostru personal față de Cristos. Acest gest simplu este o declarație de credință care incorporează întregul nostru trup. Atunci când ne facem cruce, chiar dacă o facem în mod automat realizăm un gest care pune împreună cele trei degete: degetul mare, degetul indicator și degetul mijlociu. Iar degetul inelar și degetul mic le punem în palmă. Unirea celor trei degete reprezintă unitatea Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt – trei Persoane, dar un singur Dumnezeu. Celelalte două degete care sunt în palmă, reprezintă cele două naturi ale lui Hristos: cea umană și cea divină. Când cineva își face semnul crucii, prin gesturile sale spune: „Te iubesc, Doamne, cu toată mintea, cu tot sufletul, cu toată puterea și cu toată inima mea. Amin”.

Să vă călăuzească Bunul Dumnezeu în acest Post Mare, ca dumneavoastră să reușiți să descoperiți frumusețea Sfintei Liturghii, bucurându-vă de felul în care participarea la Sfânta Liturghie vă face părtași de comuniunea cu Dumnezeu.

Pr. Vasile TOFANĂ SJ, vicar general
Eparhia de Cluj-Gherla