Despre Nosocomialniță

NOSOCOMIALNIȚA este un teritoriu cu geometrie variabilă, cu forme de relief instabile, cu alunecări de teren în sus, avalul amonte, uneori noaptea fiind o noapte a minții.
NOSOCOMIALNIȚA este o stare de drept și de fapt. De fapt toți sunt NIMENI, iar nimicul ține loc cantității, atât din punct de vedere, cât și nu. Unii iau în derâdere existența statului nordic Lucreția, din vestul Namibiei, nu țin cont de evidențe, de sexul în Cex, ca o dovadă a democrației, cînd politicienii se dedau sexului colectiv-partinic, apoi dau OUG-uri pentru protecția consumatoarelor, prea bune, prea ca la țață.
NOSOCOMIALNIȚA își trage sub fund legile Justiției, schimbă guvernele, miniștrii au o viață scurtă, ca efemeridele kamikadze. Un teritoriu important este transcris pe persoană fizică și întăbulat ca atare. În 3 ani, de când Nosocomialnița crește și puiește, s-a reușit trecerea scrierii cuneiforme în cea cu hieroglife, naționalizarea aerului și transformarea unei părți a pădurilor în rumeguș, necesar pentru arenele circurilor politice.
NOSOCOMIALNIȚA a decis ca pneumonoultramicroscopicsiliscovolcaniconioza plămânului etic să fie tratată în țară, gratuit, ca o boală rară, eradicată. Silicoza, căci despre ea este vorba, nu mai face ravagii în rândul minerilor, pentru că sursele de infectare au fost închise, iar Silvester Andrei nu mai este obligat să salveze abatajul.
Și astăzi, minerii mai vârstnici povestesc cu drag despre cum au muncit ei, în iunie 1990 la București, despre cum au fost primiți de dizidentul Ilici, cel care s-a opus ca tiranu de atunci să nu întrerupă paralelismul căilor ferate, dintr-o toană a nevestei, academiciană, doctoră chimică și urâtă.
NOSOCOMIALNIȚA este mizeria de sub patul de spital, de pe salteaua îmbibată de urină, de pe noptiera cu gândaci și resturi de mâncare, este râsul dobitocului care aruncă de pe pervaz gutuia bunicii, sunt odoarele axilare ale voinicului cu șlapi, pe piciorul gol, murdar, cu unghiile crăpate, îndoliate, dar și belciugul din nasul fetei căzută în vraja telefonului, pe al cărui ecran mișcă deștiul lăsând urme de grăsime, bromhidroza morală a politicianului cu pielea de culoarea ciorapului, vorbind repede și prost, jignind o doamnă, Limba Română, cu nosocomialnița limitelor sale de protozoar fugit de acasă.
NOSOCOMIALNIȚA este procesul-verbal al delăsării noastre, al apatiei zâmbitoare. Nu le spuneți nimic nepoților, despre datoriile ce urmează să le plătească. Atunci când vor pricepe, noi o să fim departe de vorbele lor, de nedumerirea mânioasă.

Cornel UDREA