Derby județean la volei masculin

Universitatea Cluj primește miercuri, de la ora 19,30, în Sala Sporturilor „Horia Demian”, vizita formației Unirea Dej, într-un meci din cadrul etapei a 16-a a Diviziei A1 la volei masculin.

„În partida din tur scorul arată că Unirea Dej ne-a învins fără drept de apel dar adevărul este că gazdele de atunci au avut un mic ajutor din partea arbitrilor la câteva puncte cheie ceea ce a afectat serios încrederea și atitudinea noastră. Sper doar ca de această dată lucrurile să nu se mai repete, mai ales că jocul nostru începe să se lege și chiar dacă cei de la Dej au o calitate individuală mai bună noi vom încerca să fim mai buni ca echipă. Ne cunoaștem reciproc foarte bine și cred că echipa care va profita cel mai mult de punctele slabe ale adversarului va avea câștig de cauză. Sigur că, prim prisma locurilor în clasament, noi pornim cu șansa a doua dar trebuie să ținem seama de faptul că jucăm acasă și dacă vom beneficia de susținerea unui număr mare de spectatori, avem șanse să producem o surpriză”, a declarat antrenorul Milan Bratic, înaintea derby-ului județului.

În meciul tur, dejenii s-au impus pe teren propriu cu 3-0 iar în runda precedentă au învins, tot în Sala Sporturilor din Dej, pe CSM Suceava cu 3-0.

Întâlnirea dintre ”U” Cluj și Unirea Dej va putea fi urmărită și pe canalul de Youtube „UCluj TV”.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut