Derby fără istoric în Gruia

CFR a învins fără probleme în derby-ul de sîmbătă, “şepcile roşii” evitînd un scor de forfait doar datorită lui Beto, care le-a făcut cadou golul de onoare
Diferenţa de valoare între cele două echipe clujene s-a văzut clar cu toată ceaţa care mai persita pe terenul din Gruia şi după începerea meciului. Deşi debutul partidei a fost relativ echilibrat, U încercînd să împingă jocul spre poarta lui Beto şi avînd o posesie bună a balonului, CFR a reuşit să deschidă scorul în minutul 15, prin Cadu, care a reluat cu capul o centrare din corner, după ce mingea a fost deviată spre bara a doua tocmai de Sougou, despre care chiar nu se poate spune că are o talie impresionantă. Starea de visare în care s-a complăcut apărarea studenţilor a atins apogeul în minutul 32, cînd Weldon a lovit mingea cu capul dintre doi fundaşi, după o centrare a aceluiaşi Sougou, care îl pierduse în prealabil pe traseu pe Grecu. Pînă la sfîrşitul primei reprize ar mai fi de notat doar jocul pragmatic al ceferiştilor, şi un şut al lui Weldon pe lîngă poartă, dacă Beto nu ar fi greşit inexplicabil şi incredibil la o minge pasată în spate de un apărător, dîndu-i posibilitatea lui Tony să marcheze nestingherit. După pauză, U a încercat să reintre în joc, primele 15 minute ale reprizei secunde însemnînd şi cea mai bună perioadă a studenţilor. Un şut puternic de la circa 18 metri al lui Tony şi o minge expediată extrem de periculos de Cristea, ambele respinse magistral de Beto, au fost momentele de vîrf ale “şepcilor roşii”. Însă totul s-a terminat după introducerea pe teren a lui Kapetanos, care după ce a primit o minge de la Peralta a înscris după ce l-a driblat scurt pe Abrudan. La reuşita ceferişilor a contribuit din plin şi Szukala, care a reuşit să piardă balonul în apropierea careului, mingea circulînd apoi pe traseul Peralta-Kapetanos. Şi lucrurile ar fi putut sta şi mai rau pentru U, dacă Marius Popa nu şi-a fi reparat ceva din prestaţia jalnică la golurile anterioare printr-o intervenţie salvatoare la şutul din careu al lui Bastos. Antrenorul Badea  a încercat să mai schimbe ceva în jocul echipei, dar introducerea pe teren a lui Cladudiu Niculescu nu a produs nici o modificare pe tabelă ci doar în foile de arbitraj, atacantul studenţilor reuşind să încaseze un galben, la o altercaţie cu Cadu. Meciul s-a încheiat cu o uşoară accidentare a lui Beto, care a rămas totuşi între buturi, aşa cum şi CFR-ul a rămas la patru puncte distanţă de Dinamo, ocupanta primului loc în clasament.
V.D.
Foto: byTud

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.