Deputatul PNL de Cluj, Virgil Pop a primit cinci ani de închisoare pentru fapte de corupţie

Deputatul PNL de Cluj Virgil Pop, a fost condamnat ieri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la cinci ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de fapte de corupţie. De asemenea, Adina Gorgan, trimisă şi ea în judecată în acest caz, a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare. Hotărîrea instanţei supreme nu este definitivă, putînd fi atacată cu recurs la Completul de cinci judecători al instanţei supreme.

Virgil Pop a fost arestat în 18 noiembrie 2008, la propunerea DNA Cluj. Anchetatorii au arătat  că în perioada decembrie 2007 – aprilie 2008, Pop Virgil, pe atunci consilier judeţean la Cluj, a pretins de la Petru Chiş, administrator al unei societăţi comerciale din Oradea, suma totală de 80.000 euro. Din această sumă, liberalul primit 130.000 lei prin intermediul firmei S.C.Turdarom Advertising S.R.L., iar alţi 30.000 euro în mod direct.

Pop i-a promis lui Chiş că, în schimbul acestor bani, îi va mijloci încheierea unor contracte cu S.C. Electrica S.A. Bucureşti şi Transilvania Nord. Pop a mai reuşit să-l determine pe Chiş să-i cesioneze 50% din părţile sociale ale S.C. Skiland S.R.L. Oradea, promiţîndu-i că-l va sprijini să obţină finanţare din fonduri Sapard, invocînd influenţa pe care o are asupra factorilor de decizie din cadrul autorităţii contractante.

Virgil Pop a fost trimis în judecată în 11 decembrie 2008 la Tribunalul Cluj pentru trafic de influenţă comis în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, comis în formă continuată, şi spălare de bani în forma agravată. Alături de el a fost deferită instanţei şi Adina Gorgan, administrator al S.C. Turdarom Advertising S.R.L, sub acuzaţiile de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată şi spălare de bani.

În ziua în care dosarul a fost trimis în judecată, Curtea de Apel Cluj a dispus punerea în libertate a lui Pop sub control judiciar. La o săptămînă după lăsarea în libertate, Pop a fost validat ca parlamentar. Conform Codului de procedură penală, odată cu dobîndirea de către Pop a acestei calităţi, competenţa de judecare a dosarului i-a revenit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. După trei ani de dezbateri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că Pop este vinovat de trafic de influenţă, fals în declaraţii sub semnătură privată şi spălare de bani. Adina Gorgan, administrator al SC Turdarom Advertising SRL,

În urma alegerilor din 30 noiembrie a.c., Virgil Pop a fost ales ales deputat în circumscripţia electorală nr.13 Cluj, colegiul uninominal nr. 8 Turda. El face parte din grupul parlamentar al PNL şi este membru al  Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.