Depunerea cererilor pentru “motorina agricolă”

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunţat că cererile de plată pentru ajutorul de stat pentru motorina utilizată în agricultură, aferente combustibilului consumat în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2016, se pot depune pînă în 3 mai. Ajutorul este de 1,7975 lei/litru şi reprezintă o rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă (stabilită la 21 euro/1.000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură.

Cererile trebuie depuse la APIA, însoţite de următoarele documente:
Pentru sectorul vegetal: a). situația suprafeţelor, a structurii culturilor şi cantitatea de motorină utilizată pentru care solicită ajutorul şi / sau producţia de ciuperci obţinută, aferente perioadei pentru care solicită acordarea ajutorului, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 8; b). documente care dovedesc cantitatea de ciuperci produsă, după caz; c). situaţia centralizatoare a cantităţilor de motorină utilizate pentru sectorul vegetal, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorului, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 9 din OMADR 1727/2015; d). copie a facturilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vînzător pe numele solicitanţilor; e). copie a documentelor de identitate și / sau a documentelor de înregistrare, dacă au intervenit modificări față de cererea de acord prealabil pentru finanțare.
Pentru sectorul zootehnic: a). situaţia centralizatoare a cantităţilor de motorină utilizate pentru sectorul zootehnic, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorului, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 9 din OMADR 1727/2015; b). copie a facturilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vînzător pe numele solicitanţilor; c). situația privind calculul efectivului: * rulat realizat pentru păsări și / sau porci, întocmită de beneficiar şi vizată de medicul împuternicit de liberă practică, după caz, conform modelului prevăzut în anexa nr. 10 aferent perioadei * mediu realizat pentru bovine, ovine / caprine, întocmită de beneficiar şi vizată de medicul împuternicit de liberă practică, după caz, conform modelului din anexa nr. 10 * numărului de familii de albine / cutii pentru viermii de mătase realizat, aferent perioadei; d). copie de pe cererea depusă de apicultori la consiliul local în vederea asigurării acestora de vetre de stupină temporare sau permanente; e). copie a documentelor de identitate și / sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord prealabil pentru finanțare.
Pentru sectorul de îmbunătățiri funciare: a). situaţia centralizatoare a cantităţilor de motorină utilizate pentru irigații, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorului, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 9; b). copie a facturilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vînzător pe numele solicitanţilor; c). situaţia centralizatoare a cantităţilor de apă pentru irigaţii, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 11; d). copie a facturilor de apă din care să reiasă volumul de apă consumat de către beneficiar; e). situaţia suprafeţelor irigate, pe structuri de culturi, aferentă perioadei pentru care se solicită ajutorul de stat; f). copie a documentelor de identitate și / sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord prealabil pentru finanțare.
Indiferent de sectorul pentru care se solicită ajutor, solicitanţii trebuie să depună şi declaraţia pe propria răspundere cu privire la încadrarea în categoria „firme în dificultate”, dacă au survenit modificări faţă de cea iniţială. Cererile de plată pot fi depuse de administrator / reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, caz în care împuternicirea este emisă de către administratorul / reprezentantul legal, însoţită de copia actului de identitate al persoanei împuternicite.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.