Demisia inopinată a vicepremierului Surkov – schimbare a epocilor politice în Rusia

Utro

Inopinata demisie a lui Vladislav Surkov din funcţia de vicepremier ar putea însemna nici mai mult, nici mai puţin decît o schimbare de epoci politice. Epoca aşa-zisei democraţii suverane, cu al său sistem de valori (pseudo)democratice, la fel ca cea a jocurilor politice rafinate cedează locul unui sistem de relaţii politice total diferit.

Este absolut evident că principalii beneficiari ai acestor ultime evenimente din Rusia sînt una dintre forţele politice care luptă pentru atenţia şi simpatia şefului statului (forţă reprezentată de actualul şef al administraţiei prezidenţiale Viaceslav Volodin) şi unii reprezentanţi ai “aripii siloviki” (forţele de securitate, de interne şi de apărare). În rolul perdanţilor se află politicieni apropiaţi actualului premier Dmitri Medvedev.

De asemenea, demisia unui personaj atît de important precum Vladislav Surkov atestă dacă nu distrugerea totală a “blocului Medvedev”, atunci în mod clar lipsirea acestuia de viabilitate în planul luptei politice interne. Nu este exclus că în acest fel adversarii au încercat să compenseze menţinerea – pentru o perioadă de timp – a lui Dmitri Medvedev în funcţia de şef al guvernului, lucru pe care cu o zi înainte l-a dat de înţeles Putin.

În ceea ce priveşte demisia propriu-zisă a lui Surkov, rămîne neclar un singur aspect: este aceasta consecinţa recentei confruntări dintre vicepremier şi reprezentantul Comitetului de Anchetă al Federaţiei Ruse, Vladimir Markin, lucru despre care vorbesc mulţi politicieni, sau este parte a unui proces lansat demult?

Surkov şi-a înaintat cererea de demisie la sfîrşitul lui aprilie. În cercurile birocratice un asemenea gest este folosit pentru ca înaltul funcţionar să-şi verifice propriile poziţii. Dacă “şeful” refuză să semneze demisia, aceasta înseamnă că poziţiile sînt unele solide, dacă o semnează – cariera s-a încheiat. Este evident că din momentul în care Surkov şi-a înaintat demisia, adversarii săi au depus numeroase eforturi pe lîngă preşedintele Putin, pentru ca acesta să semneze documentul. Articolul semnat de Vladimir Markin a fost probabil unul dintre aceste demersuri, însă puţin probabil unul decisiv, el neridicîndu-se la rolul “paiului în stare să frîngă cocoaşa cămilei”.

În acest context, mai probabilă pare versiunea conform căreia demisia lui Surkov a fost nu o consecinţă a uneltirilor din partea adversarilor săi politici, care au reuşit să-l convingă pe Putin să ia decizia necesară, ci o decizie de a ieşi din joc luată de vicepremier însuşi.

Postul pe care îl ocupa Surkov şi funcţiile birocratice ale acesteia nu se prea potriveau cu firea şi interesele lui. Obişnuit să elaboreze combinaţii strategice şi să manipuleze oameni, Surkov s-a pomenit într-o atmosferă nefirească şi străină lui. Mai mult decît atît, fiind un rafinat cunoscător al bucătăriei politice, Surkov părea să conştientizeze că “blocul Medvedev”, de partea căruia l-a dus soarta, nu mai are practic perspective politice. “Cireaşa de pe tort” au constituit-o atacurile asupra proiectului “Skolkovo”, adresate nu atît lui Surkov, cît mai ales oamenilor din funcţii şi mai înalte.

Care va fi soarta ulterioară a “eminenţei cenuşii” a politicii ruse – nu se ştie. În pofida estimărilor unor politologi, este puţin probabil ca Surkov să-şi găsească locul în tabăra opoziţiei. Mai degrabă, pe el îl aşteaptă cariera standard a unui politician demisionar undeva într-o corporaţie de stat sau într-o mare bancă.