Dejenii vor avea arteziană!

Majoritatea localităţilor din centrul ţării se laudă cu zonele centrale ale oraşului, modernizate, cu alei pietonale refăcute şi stilizate, cu fîntîni arteziene, terase şi multe altele. Dejul nu face parte momentan din această categorie, neavînd nici o piaţetă sau alee pietonală, deşi în dreptul farmaciei vechi s-ar putea amenaja una, aşa cum nu are nici arteziene. Există însă şansa ca toate acestea să se schimbe, măcar parţial, chiar din această toamnă, odată cu reabilitare Pieţei 16 Februarie şi amenajarea sensului giratoriu din faţa Tribunalului.

Potrivit proiectului aprobat de consilierii locali, respectivul sens giratoriu va fi „mobilat” cu o arteziană futuristă care va înlocui Monumentul Eroilor Revoluţiei. Acesta urmează să fie amplasat vis-avis de unde se găseşte în prezent, în zona verde din faţa blocului CFR.

Prin urmare, dacă Dejul a început prin a fi cunoscut ca „oraşul sensurilor giratorii”, e de sperat ca foarte curînd să devină şi un oraş al fîntînilor, cel din parcul central aşteptînd de asemenea să fie reabilitat.

M. V.

Articole din aceeasi categorie