Dejeni fără voinţă. Voinţa – Unirea Dej 2-1 (1-0)

Unirea Dej nu a mai repetat jocul bun din deplasarea de la Tg. Mureş şi după trei victorii consecutive a fost învinsă în atapa a 8-a de Voinţa Livezile, o formaţie care greu pierde puncte acasă, mai ales că acum joacă în localitatea de lîngă municipiul Bistriţa. Însă elevii antrenorului Eusebiu Şuvagău nu au fost nici de această dată departe de un egal. Piţi Farcaş şi-a făcut şi de această dată datoria, înscriind un gol în minutul 75. De fapt, el a înscris în acest campionat pînă în prezent 6 goluri, fiind cel mai productiv înaintaş al grupării de la confluenţa Someşurilor. Pentru gazde au marcat Gotea (în prelungirile primei reprize) şi Sighartău în minutul 50, dar şi fotbaliştii dejeni au mai avut cîteva ocazii bune de a egala. Ratate însă de Radu Găbruş şi Alin Budeanu, ultimul un jucător cu experienţă, care poate decide soarta unei întîlniri.

Per total fotbaliştii dejeni, majoritatea încă juniori, aflaţi la debutul în cariera lor sportivă, sînt capabili să obţină rezultate bune şi în deplasare. Dacă Unirea îl avea valid pe Adrian Bud şi pe Cristian Itu, ambii accidentaţi, poate altul era rezultatul final. Poate etapa viitoare în partida cu Olimpia Satu Mare, dejenii vor avea mai mult noroc, mai ales că confruntarea se dispută pe stadionul din parcul central a Dejului. Iată formaţia aliniată de tehnicianul Eusebiu Şuvagău la Livezile: Szekely -Vîrdea,Traore, Dobrău, Coc – Cherecheş (60 Mititeanu), Găbruş, Ghiţă, Popa (46 Halasz) – Faur, A.Budeanu.

SZEKELY Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.