Dej: Trecerea de cale ferată din zona OMV va avea semnalizator

SemnalizatorÎn urma demersurilor adresate de deputatul Cornel Itu Centrului Regional de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii Căi Ferate Cluj, săptămîna aceasta a avut loc o întîlnire a reprezentanţilor Centrului Regional de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii Căi Ferate Cluj, cu reprezentanţi ai Primăriei Dej, Biroului Parlamentar, Poliţiei Dej şi ai Drumurilor Naţionale.

În cadrul întîlnirii s-au discutat problemele pe care le ridică trecerea la nivel de cale ferată din zona OMV – Refrabaz şi intersecţia Dej – Mica, puncte extrem de importante pentru fluidizarea şi siguranţa traficului auto. Ca rezultat al discuţiilor, s-a stabilit ca în primul trimestru al anului 2014, trecerea la nivel cu calea ferată din zona respectivă să fie dotată cu un semnalizator (cu semnale luminoase clipitoare de culoare albă şi roşie), acţionat manual de către agentul de manevră care însoţeşte garnitura de tren. De asemenea, trecerea de nivel la calea ferată va fi modernizată cu dale noi, cauciucate. Instalarea semnalizatorului luminos se va face pe cheltuiala Primăriei Dej, în timp ce costul schimbării dalelor va fi suportat de CFR SA.

M.V.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.