Deficitul bugetar a urcat la 4,54 % din PIB

Deficitul bugetului general consolidat a urcat la 4,54% în primele opt luni ale anului 2025, de la 4,04% la finele lunii iulie, şi a ajuns la 86,36 miliarde de lei, potrivit datelor publicate luni de Ministerul Finanţelor. Anul trecut, deficitul bugetar era de 80,87 miliarde de lei în aceeaşi perioadă, respectiv 4,59% din PIB. Veniturile totale au însumat 420,11 miliarde de lei în primele opt luni ale anului 2025, înregistrând o creştere de 11,8% (an/an). Exprimate ca pondere în PIB veniturile totale au crescut cu 0,74 puncte procentuale. Cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 506,47 miliarde de lei au crescut în termeni nominali cu 10,9% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile pe anul 2025 au înregistrat o creştere cu 0,7 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului 2024, de la 25,9% din PIB la 26,6% din PIB. Bugetul pentru anul în curs este construit pe o creştere economică de 2,5% şi un deficit bugetar de 7% din PIB. Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că România a convenit cu Comisia Europeană să închidă anul cu un deficit de 8,4% din PIB.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.