De Ziua Pământului – Marşul bicicliştilor clujeni

Duminică, 22 aprilie 2018, de Ziua Pământului, se va desfăşura la Cluj-Napoca, în organizarea Clubului de Cicloturism Napoca (CCN), o nouă ediţie a Marşului bicicliştilor clujeni.

„Marşul este, la această a 127-a ediție, dedicat Zilei Pământului, o zi dedicată protecţiei mediului la nivel global, marcată în aproape toate statele lumii, neglijată însă de autorităţile române. Organizată prima oară în 1970, la iniţiativa mişcării ecologiste, cu participarea a zeci de milioane de oameni, Ziua Pământului a fost, din 2009, proclamată de Organizaţia Naţiunilor Unite, prin Rezoluţia Adunării Generale ONU 63/278, ca zi oficială la nivel mondial de celebrare a planetei noastre şi de conştientizare a problemelor ei şi nevoii de acţiune pentru a o proteja. La ora actuală, în peste 190 de ţări se organizează anual manifestări simobolice sau practice de Ziua Pământului” – precizează organizatorii.

Traseul anunțat al marșului de duminică este: Piaţa Unirii – b-dul Eroilor – Calea Dorobanţilor – str. Petofi Sandor – b-dul 21 Decembrie 1989 – Piața Unirii – str. Memorandumului – str. Petru Maior – Piața Lucian Blaga – str. Napoca – Piața Unirii – b-dul Ferdinand – Piața M. Viteazul – str. Gen. Dragalina – b-dul 1 Decembrie 1918 – pasarela peste Someș – pista biciclete mal Someș – str. Uzinei Electrice – str. Stadion – Parcul Central „S. Bărnuţiu” – str. Emil Isac – str. Petru Maior – Piața Lucian Blaga – str. Republicii – str. Avram Iancu – str. Universităţii – Piața Unirii.

Întâlnirea participanţilor va fi în piaţa Unirii, la ora 11:00. Marşul va dura circa o oră şi jumătate. Ca de obicei, sunt invitați toți bicicliștii clujeni.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.