De sâmbătă, vaccinare fără programare

Începând de sâmbătă, 8 mai, persoanele cu vârste de peste 60 de ani care doresc să se vaccineze și au documente de identitate valabile se vor putea prezenta direct la centrele de vaccinare, fără programare, pe tot parcursul intervalului orar de funcționare.

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat că extinde modalitatea de înscriere la vaccinare, fără programare în platforma electronică, „pentru a veni în sprijinul cetățenilor români și străini cu drept de ședere în România”.

Conform CNCAV, populația generală cu vârsta de până în 60 de ani care dorește să se vaccineze se va putea prezenta la centrele de vaccinare, după ora 14:00, fără programare, în vederea administrării dozelor de vaccin. Prezentarea persoanelor se poate realiza la orice centru de vaccinare, indiferent de tipul vaccinului administrat, iar imunizarea efectivă și timpul de așteptare pot fi condiționate de capacitatea centrului respectiv și de numărul persoanelor programate la vaccinare în acel centru.

Aceeași sursă menționează că persoanele care optează pentru această modalitate extinsă de înscriere în procesul de imunizare vor fi înregistrate direct în Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV) și vor primi adeverința de vaccinare, conform procedurilor.

Persoanele programate prin platformă și care au locuri rezervate conform planificării dețin prioritate la vaccinare. Suplimentar, în funcție de capacitatea de vaccinare a centrului și disponibilitatea dozelor de vaccin, vor fi eliberate bonuri de ordine celor care se prezintă direct la centrele de vaccinare – mai precizează sursa citată.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut