De la tragic la oniric

Ziua de vineri – din nou, ofertantă în privința agendei cultural – artistice, amintesc doar suita de invitați speciali prezenți la TIFF – s-a încheiat la Cluj cu mult fast și cu prestații artistice memorabile, după cum ne-a obișnuit Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”. Din fotoliul de orchestră am avut plăcerea de a asculta compoziții variate, în prezența invitaților Andrei Feher (dirijor) și Theo Gheorghiu (pian).

Audiția a început în forță cu Uvertura-fantezie Hamlet, op. 68 a lui Piotr Ilici Ceaikovski. O operă de o profunzime apăsătoare, mai puțin frecventată – spre deosebire de Uvertura-fantezie Romeo și Julieta – din cauza dificultății sale din punct de vedere tehnic. Se pot distinge trei fire narative, care se împletesc și se despletesc continuu în narațiunea simfonică, reprezentative personajelor shakespeariene Hamlet, Ofelia și Fortinbras. Variațiunile zguduitoare, grave, care primesc un dramatism covârșitor datorat sonorității tobelor, sunt cele care îl transpun pe Hamlet în muzică; oboiul și lirismul lent al operei o întruchipează pe Ofelia, iar tematica marșului aduce aminte de intrarea impunătoare a lui Fortinbras în Danemarca și de înmormântarea eroică a lui Hamlet la ordinul acestuia.

După experiența răvășitoare a uverturii, pe scenă a urcat Theo Gheorghiu, care ne-a transpus, prin Concertul în Re major pentru mâna stângă a lui Maurice Ravel la pian, într-o altă dimensiune, feerică și mângâitoare. Atmosferă onirică, după dramatica și dureroasa compoziție a uverturii Hamlet.

Chemat și rechemat frenetic în aplauzele publicului, Theo Gheorghiu a ales să ne încânte la momentul de bis prin Concertul pentru pian în sol major (The Slow Movement) al lui Ravel și Arabesque-ul lui Schumann.

În final, Simfonia nr. 5 în Si bemol major, op. 100 semnată Serghei Prokofiev a încheiat seara grandios, reunificând simbolic toate instrumentele într-o armonie complexă.

Audiența a fost receptivă, sala a fost plină de tineri. Stând în primele rânduri și plimbându-mi privirea prin sală, am surprins o adolescentă urmărind mișcările dirijorului, imitându-l în încercarea de a prinde ritmul, pătrunsă de sofisticația muzicii. Cred și sper că interesul pentru arta frumosului, fie ea vizuală, narativă sau muzicală rămâne la fel de viu și pregnant și în rândul noilor generații, oricât de imersate ar fi acestea în haosul contemporaneității pe care cu toții îl simțim din ce în ce mai mult.

Mara Alexia MUNTEAN

Foto: Bogdan Meseșan