De la o marcă relativ necunoscută, “Dacia” a ajuns astăzi un fenomen

La Repubblica

În 2004, Dacia era o marcă relativ necunoscută în cealaltă jumătate a Europei, preluată în România, în 1999, de Louis Schweitzer, preşedintele vizionar al grupului Renault, după ce a încercat să achiziţioneze tot în Europa de Est, dar fără succes, Skoda. Astăzi, Dacia este un fenomen: concurenţii îi urmează exemplul – chiar şi Volkswagen se gîndeşte la o marcă low-cost -, iar modelele sale vor reprezenta la sfîrşitul lui 2012 peste un milion de automobile din totalul vînzărilor mondiale ale Renault.

La început a fost sugestia unui automobil la preţul de 5.000 de euro, încredinţată unui grup de ingineri din umbra “Technocentre” a grupului Renault, “ca un comando”. Apoi, prima maşină “low cost” a mileniului trei a ajuns pe piaţa Europei de Est. Loganul costă aproape dublu, dar este o berlină medie cu cinci locuri de dimensiuni medii, nu un “dovleac”.

Logan, Sandero, Duster, Lodgy şi ultima creată, Dokker, sînt deja o familie numeroasă şi plac aproape peste tot: nu în Iran şi India, dar cu siguranţă pe pieţele sofisticate din Europa de Vest.

Se întîmplă ca un proiect, născut cu sprijinul preşedintelui grupului, dar considerat “clandestin” într-un mediu în care fiecare inginer visează să facă un Audi sau un Ferrari, să devină cel mai potrivit pentru aceste vremuri. Dacia devine ideea “în vîntul” crizei. Modelele ei sînt ieftine cu adevărat, au ceea ce este necesar şi renunţă doar la ceea ce este de prisos. Un secret: se dovedesc de încredere.

“Low-cost-ul” este o diversitate care funcţionează. Plecînd de la “filosofia” productivă pentru care Schweitzer nu se teme să-l evoce pe Frankenstein pentru a defini “creaturile sale româneşti”. Pe Loganul din 2004 pot fi găsite montate diverse funcţii electronice din prima Renault Twingo, schimbătorul de viteze al Renault Espace şi comanda geamurilor electrice ale Megane din prima serie.

Folosirea “carry on”, cu alte cuvinte, a aceloraşi componente pe diferite modele, contribuie la reducerea costurilor unui proces de producţie reinventat de la zero. După opt ani, 40% din componente sînt comune pentru ambele generaţii ale Logan şi Sandero.

La aceasta trebuie adăugat şi costul redus al muncii în România, la fel ca în Maroc sau Brazilia. O altă trăsătură diferită a “low cost-ului” ţine seama de schimbarea abordării consumurilor din cauza crizei, survenită în lumea occidentală. Dacă în Franţa 80% dintre cumpărătorii Dacia provin de pe piaţa second hand, iar 28% dintre proprietarii Dacia au cumpărat, ulterior, un Renault, în Italia există studii, precum cel al “Datacontact”, care atribuie fenomenului mai amplu “low cost” un răspuns precis la “vîntul nou”.

Conform acestui raport, 58,6% dintre respondenţi au considerat astăzi “low cost-ul” o “tendinţă afirmată”; 63,3% consideră “de durată” situaţia schimbată a consumurilor, iar 50,8% au stabilit necesitatea căutării celui mai bun raport dintre calitate/preţ în cazul cumpărării unei maşini.

Primul spot publicitar pentru Dacia Duster “străluceşte”, deoarece sesizează “vîntul care suflă”: un cuplu de tineri testează şi apreciază Suv-ul, dar în cele din urmă nu-l cumpără, deoarece costă “prea puţin”. El şi ea scot în evidenţă un snobism demn de anii “80: îndrăzneşte cineva astăzi să se identifice în ei?