De la megaGuvern şi megaParlament la megaResponsabilitate

Ilie CĂLIAN

Am urmărit cu calm performanţele contorsioniste ale “politicii” româneşti din ultim vreme. De fapt, nu ale “politicii”, nici măcar ale “clasei politice” (cum se spune, dîndu-le unor persoane un statut deasupra noastră, mult prea deasupra noastră, a oamenilor de rînd, care uităm că – de la consilier de comună, pînă la prim-ministru şi preşedinte – toţi aceştia, aleşi/numiţi, sînt “servitorii” noştri, oameni în serviciul naţiunii). Dincolo de “nebunia” unui megaParlament – izvorît din adînca înţelepciune uninominală a lui Traian Băsescu (bine că, măcar acum, cu jumătate de gură, a recunoscut că este principalul vinovat de catastrofa alegerilor uninominale) – şi dincolo de inerentele agitaţii ale formării unui nou guvern, n-am fost impresionat nici măcar de celebra scrisoare pe care Băsescu i-a înmînat-o public, în văzul tuturor televiziunilor lumii, preşedintelui Parlamentului UE, Martin Schultz. Gestul de circar de mahala al lui Băsescu era de aşteptat. Înţelegerea dintre Ponta şi Băsescu – în scris! – avea ca scop să-l lege de un angajament semnat pe năbădăiosul vaporean – dar spectacolul la care s-a pretat din nou circarul Băsescu a fost jalnic şi păgubitor pentru imaginea României. (Să nu vă aşteptaţi ca Băsescu să aibă vreodată simţul ridicolului: pentru asta îţi trebuie “stofă” din naştere şi educaţie.)

Subiectul fierbinte este, acum, Guvernul Ponta 2. Din partea foştilor guvernanţi PDL au început să curgă acuze, se condamnă marea cheltuială cu un astfel de guvern – măcar că Ponta a subliniat de mai multe ori că nu vor creşte cheltuielile cu personalul guvernamental (ca şi cu megaParlamentul). Vechiul guvern avea 16 ministere şi patru miniştri fără portofoliu. Actualul are 17 ministere şi nouă miniştri delegaţi, cărora trebuie să-l adăugăm pe băgătorul-de-seamă Gabriel Oprea, viceprim-ministru. Creşterea numărului de ministere – nu şi de personal! – se datorează divizării (nu inventării) unor ministere: Finanţele, Economia, Internele, Educaţia şi Mediul.

Trebuie să acceptăm ca sigur angajamentul lui Victor Ponta că nu se vor mări cheltuielile aparatului guvernamental nu numai pentru că fostul procuror se dovedeşte a şti să îmbine fermitatea principiilor cu tehnica abilă a strunirii celor care vor s-o ia pe arătură, dar şi dintr-un alt motiv, pe care majoritatea comentatorilor l-a ignorat: deocamdată, adică pînă la viitoarea rectificare de buget, Guvernul Ponta 2 trebuie să lucreze cu vechiul buget, cel din 2012, atît de defectuos conceput de Boc în 2011.

De fapt, mărimea unui guvern poate fi luată în discuţie exclusiv în legătură cu eficienţa sa. Ponta a încercat să eficientizeze unele domenii ale administraţiei guvernamentale prin impunerea unor obligaţii punctuale unor persoane numite acum – miniştri sau miniştri delegaţi. Dar mai există o problemă: “moştenirea” vechilor cabinete Boc şi MRU.

Să ne amintim că, în 2005, proaspăt instalat în fruntea PD, Emil Boc declara că în toate funcţiile importante din conducerea administraţiei “centrale şi locale” trebuie să fie puşi oameni ai partidului, ca să facă în administraţie politica partidului – slogan care ne-a reamintit de politica PCR (ca, de altfel, a tuturor guvernărilor nedemocratice). Prin urmare, PD (apoi PDL) şi-a impus peste tot “oamenii” săi, în cea mai mare parte incompetenţi şi impostori. Însă a avut grijă ca, prin feluritele legi şi coduri impuse în timpul guvernării sale, aceştia să fie imposibil de “mişcat” – sau foarte greu. Reorganizarea ministerelor i-a dat USL şansa de a se debarasa de unii dintre aceştia, păstraţi în timpul Guvernului Ponta 1.

Însă, dincolo de aceste schimbări de personal, importantă ar fi, de fapt, “filosofia” guvernării – cel puţin pînă în momentul în care, după modificarea Constituţiei şi, totodată, a structurii administrativ-teritoriale, se vor face modificări majore în raportul dintre conducerea centrală şi cea din teritoriu, paralel cu desfiinţarea unor structuri de tip caracatiţă, care s-au dovedit inutile, ba chiar toxice.

Urmează să vedem reacţia lui Traian Băsescu: va face fapte de vitejie – aşa cum îl creditează unii lideri PDL şi comentatorii mas-mediei cotroceniste -, sau va accepta că majoritatea parlamentară conduce ţara, nu o persoană care, în vară, a primit 7,5 milioane de voturi pentru demitere? În ce ne priveşte pe noi, cetăţenii, va trebui să privim cu spirit critic munca noului guvern şi a noului parlament, ca să vedem dacă acele compromisuri pe care le-a făcut pînă acum (cu Băsescu, cu UDMR, cu UNPR, cu persoane de genul Gigi Becali şi altele) se justifică sau nu.