De la lume adunate…

Foc în Grecia. De parcă n-ar fi fost de ajuns virusul gripei. Domnul Arafat a trimis pompieri în ajutor. Uniunea Europeană va trimite cât mai curând, probabil după ce Grecia nu va mai avea păduri. Marele aliat al țărilor europene – NATO nu trimite nimic. El doar ne apără. La urma urmei, fiind militari, cunosc și ei tactica pământului pârjolit. Nu le lăsăm nimic dușmanilor!

La noi, la Cluj, e liniște. Pardon! Nu avem foc și incendii, dar avem muzică. Castelul electric reluat se produce de data asta în 20 de locații din oraș. Spre liniștea celor din marginea orașului care nu puteau auzi muzica noaptea din cauza marii depărtări. Clujul, orașul stridenței față de vârstnici! Nu e un oraș prietenos lor. Dar, dacă asta aduce bani! Se mai scot din cheltuielile Sfintei Vineri a transportului în comun. De acum înainte: „M-am suit în dealul Clujului”.

S-a terminat TIFF-ul. Tot la Cluj. Nimic nou sub soare! Filmele care scot în evidență urâtul par a fi preferate. Doar acela cu România sălbatică mi-a plăcut. Tenacitatea și perseverența autorilor, care au colindat cam 10 ani pădurile, munții, delta etc. pentru a surprinde ipostaze sălbatice, au fost remarcabile. Și efectul pe măsură. O întreagă Românie sufocată de gunoaie și aproape fără păduri este de acum văzută ca fiind un paradis al vieții naturale. Și ce? Ne păcălim acum pentru întâia dată?

Accidente rutiere felurite și spectaculoase se petrec din ce în ce mai des și din cauze diferite. Nimeni nu caută răspunsuri. De ce tocmai unul care e instructor de conducere defensivă devine atât de agresiv încât îl miruiește pe un trotinetist cu o cască-n cap trimițându-l pe lumea (pardon, sensul) cealaltă? Există o soluție bună la toate. „Să mărim amenzile!” Ce specie de oameni, nu ascultă decât de frică! Nu se vede eșecul educației. Nu se vede că noua societate perpetuează idealul libertinismului și al omului fără inhibiții.

Pe de altă parte, suntem prea înghesuiți. Și trebuie să circulăm bară la bară ca să consumăm cât mai multă benzină, astfel generând un bun profit pentru acei neștiuți profitori ai societăților pe acțiuni. La un preț de monopol, se zice că din cauza țevii găurite de la Petromidia. Nu se zice că e din cauza sezonului, adică e timpul pescuitului de bani albi pentru zile negre.

Din nou la Cluj. Orașul acesta e minunea minunilor. De data aceasta aici a fost generată problema cărților de identitate europene cu circuit integrat. Că nu e steag, că este gen? Mi se pare normal. Cum dracu să-i spui nevestei: „Hai dragă să facem gen!” ? Înțelege-va, oare? Alte lucruri mai importante au trecut neobservate. Prea multe înscrisuri judiciare care atentează vădit la intimitatea cetățeanului. Profil facial electronic, amprente etc. Uniune polițienească? Oricum este clar observabilă intenția UE de a ne transforma „de facto” în state federative. Și cică nu vom putea călători liber decât așa. Dar, de ce-am tot călători altundeva? Ce-i țara noastră, o utopie?

Problema urșilor nu e tranșată definitiv. În funcție de temperament și înclinații, mai marii noștri, cât și orice prostovani, se exprimă pentru uciderea și împotriva urșilor. S-au înmulțit urșii, vai de noi! Dar, că prin tăierea pădurilor urșii au rămas din apartament în garsonieră, se știe. Urșii aceștia patrioți ne protejează, măi! Ia uitați-vă la greci! Niște scelerați au dat foc la păduri pentru a modifica niște raporturi comerciale? Asta va aduce foamete? De parcă nu ar fi suficient că partidul chinez le-a dat dreptul supușilor la doi copii. Suprapopulare, lipsă de resurse… Ce bine că urșii noștri ne apără! Îndrăznește cineva să intre mai adânc în pădure și să se joace cu focul? Poate doar fetița cu chibrituri. Domnule Arafat!  Trimiteți repede grecilor și niște urși!

A fost deconspirat adevăratul inamic al SUA, alianței NATO și altor înțelegeri intergalactice. E Rusia, bineînțeles! Care le dă o lovitură nimicitoare germanilor, furnizându-le gaz direct prin Baltică, și în interesul american. Astfel, Rusia îi trage o dureroasă lovitură sub centură Ucrainei, privând-o de taxa pentru transportarea gazului rusesc spre occident. Astfel, înlătură și preamarele interes occidental pentru Crimeea. Rămânem singurii adevărați prieteni ai Ucrainei, căreia i-am cedat pământul strămoșesc.

De ce extrem de  scump peștele, de ce carnea de miel, de ce nu se găsește oaie ? În țara fluviului, râurilor, bălților, în plaiurile Mioriței? Hai că de oaie unii se ciumurlesc! Și alții o fac de oaie. Dar, și de la pește își strică burta? Suntem pe ultimul loc, zic eu. Dar, uite că suntem pe locul trei în Europa la răsturnat în burdihan multe halbe de bere. E ceva!

Capturile de cocaină, mereu destinate altor țări europene, pot fi puse în corelație cu existența unui consum, mai ales rutier, intern? Nu știu!  Dar, de mergi la spital să-ți scoată firele, se face fără anestezic. E și bărbătește, nu-i așa? „Zoe, fii bărbată!”.

Emil POP

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut