De la filosofia lui Confucius la ideea modernă de Institute Confucius în lume

Învăţăturile şi faptele lui Confucius au fost consemnate într-o carte intitulată „Analecte” (Cugetări) şi se referă la vaste domenii precum: lectură, muzică, excursie, prietenie, care adună, de fapt, esenţa ideilor, cuvintelor şi faptelor doctrinei lui Confucius, acesta devenind astfel fondatorul şcolii ce îi poartă numele de aproape 2500 de ani încoace.

Naşterea lui Confucius în istoria Chinei este considerată drept un simbol al unei noi ere. Numele acestui erou al vieţii spirituale chinezeşti, Kung Fu-tzi (“înaltul slujbaş şi filosof Kung”), a fost latinizat în Confucius de misionarii creştini ai secolului al XVII-lea. Teoriile lui au fost dezvoltate într-un sistem filosofic denumit confucianism, cu ajutorul unui număr foarte mare de adepţi pe care i-a convertit şi care s-au devotat promovării ideilor sale. Confucianismul este fundamentul pe care poporul chinez şi-a construit identitatea şi este o adevărată religie, cu aproximativ 6.000.000 de adepţi, majoritatea trăind în: China, Coreea, Vietnam, Japonia. Pentru mulţi chinezi, însă, Confucius este figura centrală chiar şi în zilele noastre, fiecare chinez fiind influenţat de învăţăturile sale, din antichitate pînă în prezent. Filosofia morala a lui Confucius pornea de la principiul că omul, fiind o părticică din întregul naturii, un microcosmos, are în sine însuşirile generale ale naturii, ale lui dao: ordine, dreptate, bunătate, sinceritate. De aceea, este suficient ca omul să fie instruit, dirijat, pentru a se perfecţiona, iar perfecţionarea sa se face prin exemplul înaintaşilor săi, pentru care trebuie să nutrească mereu respect şi recunoştinţă.

În jurul lui Confucius s-a format o şcoală care, în zilele ei de glorie, număra circa 3000 de studenţi. El le preda acestora filosofia şi muzica, punînd mare accent pe morală. Cursul lui principal se intitula Înţelepciune pentru viaţă. Deoarece studenţii săi stăruiau în a vedea religia în învăţăturile sale, el le spunea mereu că este doar promotorul unei religii de ordin moral. Prin aceasta, Confucius se referea la: ordinea morală din om, din societate şi din lume. Confucius denumea ordinea printr-un singur cuvînt – Li , adică măsura. Acest Li nu însemna doar ordine morală, el mai însemna corectitudine, virtute, credinţă şi, mai presus de toate, bună-cuviinţă. Li este forţa stabilizatoare, tehnica prin care omul se disciplinează, încrederea prin care omul se susţine. Tot ceea ce pune accent pe spiritualitate din învăţătura lui Confucius se concentrează în jurul conceptului de Li şi, ca atare, acest Li este pus în legătură cu armonia universală, imaginată de Confucius, adică pe “armonizarea fiinţei noastre morale cu universul”.

În cartea din Colecţia Enciclopedica, “Confucius, cuvîntul în acţiune”, sînt dezvăluite conexiunile pe care le făcea înţeleptul între contrarii, între pace şi virtute, conexiune din care răzbeşte, cu mare discernămînt, filosofia sa despre viaţă şi credinţă, concepte care sînt şi azi îndreptare utile ale existentei noastre. În vreme ce creştinismul începe cu credinţa în Dumnezeu prin Hristos şi conduce la cunoaşterea fraternităţii umane, confucianismul începe cu omul ca fiinţă morală şi apoi conduce la conştiinţa cosmică şi la intuirea lui Dumnezeu. Pentru el, Om desăvîrşit este cel îngrijorat de propriile imperfecţiuni; Virtutea este binele suprem al omului, iar ordinea este singura poruncă a Cerului. În filosofia confucianistă, omul este centrul universului, deci el nu poate trăi în izolare, ci doar în comunitate. Scopul vieţii este atingerea fericirii individuale, care se poate obţine numai prin pace. Ca un concept filosofic, gîndirea lui Confucius este pur umanistă, o filosofie care se preocupă de fiinţele umane, de interesele şi realizările lor, mai degrabă decît de abstracţiuni sau probleme ale teologiei. Ca atare, gîndirea sa filosofică nu este atît o religie, cît un cod moral care a influenţat foarte mult gîndirea şi modul de viaţă al chinezilor, de-a lungul secolelor. Principiile fundamentale ale acestei gîndiri sînt: supunere şi respect faţă de superiori şi părinţi, datorie faţă de familie, loialitate faţă de prieteni, umilinţă, sinceritate şi politeţe. Filosofia sa este bazată pe moralitatea individuală care a influenţat nu numai viaţa chinezilor, dar şi-a lăsat amprenta şi asupra modului de gîndire al altor popoare. Astfel, Confucius este mai degrabă un tradiţionalist decît un creator care să incite la gîndire revoluţionară. Îl putem considera, aşadar, a fi un purtător de ştafetă, cum afirma odinioară despre sine: “transmit învăţătura din bătrîni, fără a crea nimic nou, căci ea (învăţătura) îmi pare demnă de crezare şi aprobare “. Una dintre convingerile lui se referea la natura perfectibilă a omului. Astfel, conform doctrinei sale, omul se defineşte ca o fiinţă capabilă să se amelioreze, să se perfecţioneze la nesfîrşit. În opinia lui Confucius, nobleţea se dobîndeşte prin educaţie, deci nu prin naştere, ea caracterizîndu-se prin: înţelepciune, bunătate şi curaj, avînd drept scop suprem dezvoltarea virtuţilor individuale. După el, numai “măsura mai întîi de toate” trebuia să conducă individul în toate acţiunile sale.

Învăţătura lui Confucius este pe cît de vastă, pe atît de profundă şi multe din conceptele sale au o semnificaţie specială şi în zilele noastre, în multe locuri de pe glob. Filosoful şi-a impus, aşadar, doctrinele atît de bine în viata omului contemporan, încît dacă ar trăi acum, fără îndoială, ar avea o rubrică de ziar, sau o emisiune la televiziune intitulată: “Confucius zice…”, aşa cum, pe vremea existentei sale, chinezii se întrebau adesea: „Ce zice Confucius?” Dacă Confucius este unul dintre rarele nume ce transpar în cultura generală privitoare la China şi dacă el a devenit o figură a culturii universale precum Buddha, Socrate, Hristos sau Marx, este pentru că, odată cu el, a avut loc ceva decisiv, a avut loc un “salt” calitativ, nu numai în istoria culturii chineze, ci şi în reflecţia omului în general. Confucianismul a depăşit graniţele Chinei, sau ale lumii asiatice, în general, extinzîndu-se pe alte meridiane ale lumii. Pe o listă americană numită „Topul celor 100 de personalităţi care au avut influenţe însemnate asupra istoriei umane”, Confucius era clasificat pentru importanţa acordată lecturilor sale despre viată urmînd imediat lui Isus Hristos.

Dacă în perioada lui Mao doctrina confucianistă era considerată păguboasă chinezului, după această perioadă şi odată cu reînnoirea conceptuală şi politică a Chinei, Confucius a devenit ambasadorul PCC-ului pentru lumea întreagă. O confirmare vie a acestei realităţi a fost chiar anul 2004, cînd conducerea comunistă chineză a decis să desfăşoare un efort organizat, pentru a pune în funcţiune săli de clasă şi institute în străinătate, pentru a-i învăţa şi pe alţii limba chineză, a le împărtăşi cultura chineză, astfel luînd naştere Institutele Confucius din lume. Din octombrie 2009, un număr de circa 500 de Institute Confucius şi săli de clasă Confucius au fost inaugurate în 87 de state de pe glob.

În România, primul Institut Confucius ia fiinţă la Sibiu, după care, în 2009, îşi deschide porţile şi în cadrul Universităţii „Babeş–Bolyai” o asemenea instituţie selectă. Mulţi iubitori de cultură chineză, dar şi persoane dornice de a învăţa limba chineză, s-au înscris imediat la aceste cursuri, asa încît anual există un număr în creştere de studenţi, care vin să studieze şi să acumuleze din oferta de învăţare, la orele săptămînale de limbă chineză, dar şi de cunoaştere a culturii chineze, posibilităţi, în acest context, existînd deja cu prisosinţă la Institutul Confucius din Cluj-Napoca.

Dr. Liana Monica Deac

fost student la Institutul Confucius din Cluj-Napoca