De la cochetăria populistă la populismul grosolan

Ilie CĂLIAN

Populismul a fost o prezenţă continuă în eterna noastră tranziţie, din decembrie 1989 pînă azi. Mai ales în timpul campaniilor electorale. Desigur, populismul nu lipseşte nici în democraţiile “consolidate”, cu veche tradiţie, dar la noi are o pondere fără pereche. Şi, în plus, are “originalitatea” sa. Dacă în alte ţări populismul se formulează, de obicei, în promisiuni cu caracter oarecum generalist, în domeniul unor concepte, ferindu-se de precizări verificabile cu pixul pe o bucăţică de hîrtie, la noi minciuna populistă nu ocoleşte cifrele uşor verificabile: dimpotrivă, uneori se bălăceşte cu voluptate în noroiul băltoacelor de cifre. Îmi amintesc că urmăream stupefiat entuziasmul cu care salariaţii din învăţămînt, sub glorioasa conducere a sindicatelor, aşteptau să li se mărească salariile cu 50%. Nici o singură clipă nu-şi vor fi pus întrebarea simplă: de unde atîţia bani? Sau, puţin mai complicat: o fi crescut atît de mult productivitatea muncii în România, încît să existe imediat aceşti bani, sau guvernul ar trebui să taie din alte sectoare ale bugetului? Se pare că lecţia n-a fost învăţată de societatea românescă şi promisiunile de salarii fabuloase aduc voturi, în continuare. Că, dacă nu s-ar miza pe asemenea voturi, n-ar avea sens să cuprinzi asemenea enormităţi în programul de legiferare/guvernare.

N-o să mă refer aici la programele USL, ARD şi UDMR – formaţiuni politice cărora nu le este străin populismul, dar au specialişti care pot să privească suficient de competent un program pentru campania electorală şi să formuleze promisiunile în aşa fel, încît, dacă ajung la majoritatea parlamentară şi guvernare şi trebuie să-şi aplice programele, să nu fie în situaţia de a nu îndeplini nimic din ce au propus. În schimb, partidele mărunte nu-şi fac astfel de calcule. Ele ştiu că nu vor putea ajunge nici la majoritatea parlamentară, nici la guvernare. Aşa că nu vor trebui să dea socoteală pentru gogomăniile promise. Tot ce le interesează este posibilitatea ca doi-trei din liderii lor să ajungă, totuşi, în Parlament şi să-şi păstreze anumite privilegii.

Iată, bunăoară, PP-DD, un partid cu “100 de puncte propuse” pentru a cîştiga alegerile parlamentare. Într-un “fluturaş” pe care l-am găsit în cutia poştală mi se promite “Recuperarea averilor ţării”. Foarte frumos! Dar: care averi? cum se vor recupera? de la cine? Adică: practic, se poate? Sau “Mărirea tuturor salariilor bugetarilor şi din sectorul privat”. Simplu: dă o lege domnul DD şi-l obligă pe patronul X să mărească lefurile angajaţilor săi. Sau: “Reprezentanţii pentru absolvenţii de facultăţi”. Unde? Ori: “Raportul de salarizare 1-5”, ca pe timpul “societăţii socialiste multilateral dezvoltate” (nici atunci nu era chiar aşa). Dar de scăderea vîrstei de pensionare ce ziceţi?!

Alt “fluturaş” din cutia mea poştală a venit de la PRM. Citesc: “Asigurarea locurilor de muncă şi repartiţii pentru tineri”. Ceva mai mult decît promite PP-DD! Şi mai mult: “Creşterea anuală cu 50% a salariilor, pensiilor, ajutoarelor şi burselor”. Asta e cea mai gogonată promisiune populistă. Faceţi un simplu calcul: cel care are astăzi un salariu de 1.000 de lei, prin măriri anuale cu 50% va avea, la sfîrşitul anului 2016, un salariu de 5.062 lei. Vi se pare posibil?! Eu aş putea accepta că C.V. Tudor, fiind poet, nu pricepe economie absolut deloc. Dar secretarul general al PRM, Gheorghe Funar, este doctor în economie şi ar trebui să ştie că, pentru o creştere a salariilor cu 50% anual, ar trebui să existe o creştere anuală a productivităţii muncii, la nivel naţional, de cel puţin 50%.

Nicio ţară din lume, niciodată, n-a putut asigura o asemenea creştere – şi nici nu va putea vreodată! Sau: “Oprirea exproprierii românilor din România, pusă la cale de PSD şi PDL, susţinută de PNL, PC, UNPR şi UDMR”. Vasăzică, nu se va mai putea construi niciun drum, nicio autostradă, nicio cale ferată, niciun obiectiv de interes public major! Mai zice programul PRM: “Acordarea de credite cu dobîndă subvenţionată de 1%”. Vasăzică, merge Cutare la bancă, cere un credit, “cum vrea muşchii lui”, iar statul îl subvenţionează din buget – din bugetul la care contribuie cei vreo trei miloane şi jumătate de salariaţi din sectorul privat. Adică, eu îi dau bani din buzunarul meu lui Cutare… Ori: “Scăderea preţului carburanţilor la 3 lei/litru”. Dar de ce la trei lei şi nu la trei bani?! Că tot nu are nicio bază economică.

Deocamdată, n-am primit, în cutia poştală, niciun alt “fluturaş” de la alte partide mici, dar “mari” în promisiuni. Înafara USL, ARD şi UDMR, în lista pentru Parlament candidează alte nouă partiduleţe, plus 18 asociaţii, uniuni etc. ale minorităţilor etnice, plus, în fine, candidaţi independenţi. La ce potop de populisme deşănţate ne putem aştepta …